Drăgușul de altădată prinde viață la Noaptea Muzeelor la Sate. Muzeul Satului își deschide porțile pentru o incursiune în anul 1929


  • Locuitorii din Drăguș, dar și cei care vor să descopere tradițiile și poveștile satului, sunt așteptați sâmbătă, 29 august, la Muzeul Satului din localitate, cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate”.
  • Muzeul va fi deschis între orele 18:00 și 22:00.

O casă veche, obiecte păstrate de-a lungul timpului, tradiții, amintiri și povești despre oamenii care au trăit în Drăguș vor readuce în atenție atmosfera satului de altădată, cu o incursiune în Drăgușul anului 1929. Organizatorii își doresc ca această întâlnire să fie un prilej de apropiere între generații și de redescoperire a valorilor care definesc comunitatea.

Ne dorim să fie o întâlnire între generații, un prilej de a ne aduce aminte, de a descoperi și de a duce mai departe ceea ce ne leagă de acest loc. Vă așteptăm cu drag să treceți pragul muzeului și să redescoperim împreună Drăgușul de odinioară!”, transmit organizatorii.

Evenimentul are loc sâmbătă, 29 august, între orele 18:00 și 22:00, la Muzeul Satului din Drăguș, Strada Principală nr. 43.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.