Deputatul Dumitru Flucuş nu mai este liberal. De astăzi.
Acesta şi-a anunţat demisia din formaţiunea liberală la tribuna Camerei Deputaţilor, iar apoi pe pagina sa de Facebook.
,,Domnule preşedinte, stimaţi colegi, vă anunţ că începând de astăzi îmi dau demisia din grupul parlamentar PNL şi o să activez în continuare ca deputat neafiliat. Nu am am crezut că după 5 mandate de primar câştigate pentru acest partid va veni vremea şi să ne despărţim. Am luat această decizie pentru că nu am reuşit să obţin suficient sprijin din partea colegilor pentru promovarea unor proiecte legislative pe care le-am promis şi pentru că vreau să votez în conformitate cu conştiinţa mea şi să nu aduc prejudicii cetăţenilor de rând prin luarea unor decizii politice”, a spus acesta de la tribuna Camerei Deputaţilor.
Politicianul şi-a încheiat discursul din Camera Deputaţilor punctând că nu le aduce niciun reproş colegilor săi liberali.
Apoi a scris un mesaj pe pagina de Facebook în care a anunţat pe toată lumea de plecarea sa din rândul liberalilor: ,,Dragi români, astăzi vreau să împărtășesc cu voi ultimele decizii pe care le-am luat. Am decis să mă despart de Partidul Național Liberal. Fac acest pas deoarece îmi doresc să fiu mai aproape de cetățeni, îmi doresc să fiu independent și nu în ultimul rând, îmi doresc ca opiniile mele să fie ascultate și respectate. (…) La începerea mandatului nu am jurat credință vreunui partid, am jurat credință țării și poporului. Începând de astăzi, după 16 ani de activitate ca primar în colaborare cu Partidul Național Liberal, voi activa ca și parlamentar neafiliat”.
În finalul mesajului său de Facebook, cu toate că a menţionat că îşi doreşte să rămână independent, a lansat o întrebare cu tâlc: ,,Pe viitor m-ați vedea activând în cadrul partidului AUR?”
În noiembrie 2021, deputatul Dumitru Flucuș a semnat lista AUR pentru suspendarea din funcție a lui Klaus Iohannis. Informația a fost confirmată atunci de Dan Vîlceanu, secretarul general al partidului, care a spus că deputatul va fi dat afară din partid.
Flucuș a fost primar în Șinca Nouă aproape două decenii. Până la candidatura sa la parlamentare, a fost singurul primar pe care l-a avut această comună, din anul 2002, de când a fost reînființată. Avea 36 de ani când a fost ales prima oară în această funcție.