După ce a prorogat creşterea alocaţiilor, Ludovic Orban mai vrea să le transforme şi în vouchere


Ludovic Orban a anunțat luni că alocaţiile ar putea fi înlocuite de vouchere, variantă mult mai potrivită pentru elevi.
Prim-ministrul interimar, Ludovic Orban a explicat că, deocamdată, nu a luat nicio decizie referitoare la alocaţii, însă a observat că în alte ţări regulile sunt altele, iar copiii le primesc sub forma unor vouchere.

,,Nu am luat nicio decizie în privința alocațiilor, am vorbit doar despre faptul că există și alte modele. În alte țări există un stimulent pentru familiile cu mai mulți copii, ca de exemplu o reducere a impozitelor. Este, de fapt, tot un stimulent. Mai există și varianta în care alocațiile să fie acordate sub formă de vouchere, care să poată fi folosite doar în interesul copiilor. Deocamdată n-am luat nicio decizie”, a spus Ludovic Orban, prezent la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România.

Dacă legea ar fi respectată, alocaţiile ar trebui să crească de la 300 la 600 de lei în cazul copiilor mai mici de doi ani. Pentru cei cu vârste cuprinse între doi şi 18 ani, alocaţiile ar urma să crească de la 150 la 300 de lei. Alocaţia copiilor cu dizabilităţi a fost fixată la 600 de lei. Creşterea ar fi operat de la începutul acestui an, dacă Guvernul Orban nu ar fi prorogat-o până în luna august 2020.

 







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.