Eleva Marta Paroș, de la Colegiul Național ,,Radu Negru”, rezultat excelent la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română


Marta Paroș, elevă în clasa a VIII-a la Colegiul Național ,,Radu Negru” a obținut, la faza națională a Oimpiadei de Limba și Literatura Română, mențiune. După ce, la faza județeană a concursului, s-a clasat pe primul loc.

Pentru eleva Marta Paroș, calificarea la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română este ceva uzual, am putea spune. Este pentru al doilea an când participă la un astfel de nivel al competiției. Însă, este de menționat și calificarea, de anul trecut, la faza Națională a Concursului Ionel Teodoreanu, pentru elevii care au obținut locul al II-Lea la faza județeană a competiției.

Iată că, de această dată, Marta a reușit să obținut locul I la faza județeană a Olimpiadei, astfel ea s-a calificat la faza națională, unde a obținut mențiune.

,,Este al doilea an când particip la etapa națională a Olimpiadei. Anul trecut am participat la Concursul Ionel Teodoreanu, tot un fel de concurs național, dar pentru cei care obțin locul al II-lea la faza județeană a Olimpiadei de limba și literatura română. Anul acesta am ajuns la Olimpiada națională, după ce am obținut locul I la faza județeană. Experiența de la Râmnic Vâlcea a fost una inedită. Îi mulțumesc doamnei profesoare Adina Lupu și celorlalți dascăli de limba și literatura română din școală, care au fost deschiși cu mine și m-au ajutat. Cel mai important lucru pe care l-am învățat nu a fost modul de abordare al subiectelor, ci faptul că trebuie să fim noi înșine și să ne păstrăm încrederea. Îi mulțumesc și doamnei profesoare Arsenie Mioara, care mi-a fost alături și m-a ajutat să văd în Olimpiada Națională o sărbătoare”, a spus Marta Paroș.

Și, pentru că este în clasa a VIII-a, întrebată ce profil va urma la liceu, a răspuns, spre uimirea celor prezenți:

,,Mă gândeam să urmez tot Colegiul Național Radu Negru, dar, profil real. Nu se știe niciodată ce drum voi urma în viață și ce studii superioare voi urma. Doresc  să acumulez multă cultură generală, să studiez mai multe materii, nu doar cele cu profil uman”, a spus ea.

Și de această dată, Marta a fost îndrumată de Adina Lupu, profesor de limba română.

,,Mă aflu din nou alături de eleva noastră, Marta Paroș, elevă în clasa a VIII-a, care demonstrează, din nou, că reprezintă excelența în educație. Marta a participat la faza județeană a Olimpiadei de Limba și Literatura Română, unde a obținut premiul I. Calificare care a ajutat-o să participe și la faza națională, care s-a desfășurat între 10 și 13 aprilie, iar aici a obținut mențiune. Suntem foarte mândri de ea și consider că valorile pe care le are, perseverența, motivația, ambiția, toate au condus-o pe acest drum. Consider că poate ajunge în vârf”, a spus prof. Adina Lupu.

În luna decembrie 2024, Marta Paroș a fost premiată la Brașov, la Gala Excelenței în Educație. Gala Excelenţei în Educaţie este ceremonia pe care Consiliul Judeţean Braşov o organizează la fiecare sfârşit de an,, pentru a onora şi a răsplăti rezultatele remarcabile obţinute de elevii din judeţul nostru.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.