Elevii Colegiului Național „Radu Negru”, premiați la Olimpiada Județeană de Limba Franceză. Două locuri III pentru performanță și pasiune


  • Doi elevi ai Colegiul Național „Radu Negru” au obținut locul al III-lea la Olimpiada Județeană de Limba Franceză

Rezultatele au fost obținute de David Sava, elev în clasa a XI-a, și de Alexandru Oprean, elev în clasa a VIII-a, ambii clasându-se pe treapta a treia a podiumului la competiția județeană de limba franceză. „Atunci când munca și efortul se îmbină armonios cu talentul și pasiunea, rezultatele nu întârzie să apară. Îl felicit pentru rezultat pe David Sava, a obținut locul al III-lea la Olimpiada Județeană de Limba Franceză. Îl susțin în învățare și îi urez succes în continuare”, a declarat prof. Anca Negrilă.

La rândul său, prof. Corina Șodolescu a evidențiat performanța lui Alexandru Oprean. „Îl felicit și eu pe Alexandru Oprean, din clasa a VIII-a, pentru rezultatul foarte bun obținut la limba franceză. La fel ca și colegul din clasa a XI-a, a obținut tot locul al III-lea. Îi urez succes în continuare și să rămână la fel de pasionat de universul francofon”, a spus aceasta.

Nu mai puțin de 55 de elevi au participat la competiții, iar 10 dintre aceștia au reprezentat județul Brașov la fazele naționale – Toate detaliile – CLICK AICI

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.