Elevii făgărășeni nu vor merge la școală joi, 23 decembrie. Vor avea activități extrașcolare


Prezența la școală joi, 23 decembrie, este opțională, anunța, în urmă cu câteva zile, ministrul Educației, iar directorii instituțiilor de învățământ decid dacă elevii participă fizic sau fac activități informale, în familie, acasă, joi.

Chiar dacă, potrivit calendarului, ultima zi de școală înainte de Crăciun este joi, 23 decembrie, cadrele didactice din Făgăraș au decis la elevii să facă activități cu părinții, joi sau serbări. Cu alte cuvinte, nicio școală din Făgăraș nu va face cursuri în această zi, cel puțin în format clasic.

Atât Ministerul Educației, cât și conducerea Inspectoratului Școlar Județean au transmis școlilor, pentru că oricum se simte deja atmosfera sărbătorilor, cine vine la școală să fac activități mai libere, ludice, eventual mici serbări. Cine rămâne acasă să facă activități cu părinții, iar la întoarcere să povestească despre ele.

La Colegiul Național ,,Radu Negru”, activitățile vor fi asincron și tematice, potrivit conducerii.

La Colegiul Național ,,Doamna Stanca”, joi se vor organiza activități informale, în general fără prezența fizică, la școală, a elevilor.

La Liceul Teologic ,,Sf. Constantin Brâncoveanu”, joi vor avea loc activități extrașcolare, elevii nu vor participa fizic la școală.

La Colegiul ,,Aurel Vijoli’‘, copiii vor face activități acasă, iar profesorii vor avea consiliu profesoral și activități administrative.

La Liceul Teologic ,,Dr. Ioan Șenchea”, elevii vor petrece ziua în familie și vor realiza un proiect pe care îl vor prezenta în prima oră de dirigenție după vacanța de iarnă.

La Școala Gimnazială ,,Ovid Densușianu” se vor organiza activități extrașcolare, elevii nu vor merge la școală.

Astfel, nicio școală din Făgăraș nu va face cursuri clasice joi, 23 decembrie. Elevii de gimnaziu vor reveni la școală în data de 3 ianuarie, iar cei din clasele 0- IV din 10 ianuarie. Semestrul I se va încheia în 14 ianuarie, urmând ca semestrul II să înceapă în 17 ianuarie, fără vacanță intersemestrială.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.