Făgărășean reținut, după ce a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție


Un făgărășean a fost reținut 24 de ore de oamenii legii, după ce a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție. Acesta s-a deplasat la domiciliul concubinei, chiar dacă avea emis ordin de protecție, ar fi distrus o piesă de mobilier și ar fi încercat să o agreseze fizic pe femeie.

În cauză a fost întocmit un dosar penal.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, pe numele bărbatului, Judecătoria Făgăraș a emis ordin de protecție prin care i se impunea păstrarea unei distanțe minime față de locuința concubinei sale. Cu toate acestea, bărbatul a încălcat măsurile dispuse, în sensul că s-a deplasat la domiciliul fostei sale concubine, unde ar fi distrus o piesă de mobilier și ar fi încercat să o agreseze fizic pe femeie. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov“, se arată în comunicatul de presăal IPJ Brașov.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.