Făgărașul are cititori de cursă lungă. Nu mulți, dar deștepți. Au găsit o variantă să citească gratuit


Trei cărți pentru fiecare locuitor al Făgărașului! Atât îi revine fiecărei persoane din oraș, dacă s-ar împărți la numărul populației fondul de carte al Bibliotecii Municipale ,,Octavian Paler”.

Biblioteca ,,Octavian Paler”

Acum este inventar la biblioteca din Cetate. Se face unul la 8 ani și se alege ca perioadă pentru el o parte din vară, când se consideră că lumea este concentrată mai mult pe concedii și pe timp liber decât pe citit. Dar din a doua jumătate a lunii septembrie porțile bibliotecii se deschid din nou larg pentru cititori.

,,Avem la bibliotecă un fond de carte de 88.592 de bucăți. Cel puțin aceasta este cifra care figura la noi în evidențe la finalul anului 2022. Cititori înscriși avem 3.047. O dată la 5 ani se actualizează evidența cititorilor, deci aceștia sunt cei care s-au înscris din 2019 până în prezent. 2.652 dintre ei sunt activi, adică au mai revenit să împrumute cărți”, spune Raluca Maria Bucur, coordonatorul Bibliotecii ,,Octavian Paler”.

La un calcul simplu, rezultă că la cei 26.000 de locuitori pe care îi are Făgărașul, conform ultimului recensământ, 10% din ei sunt oameni conștiincioși care merg frecvent la bibliotecă. Restul sunt împărțiți:; unii nu citesc deloc, alții o fac cu resurse proprii.

Condiția principală ca să ai fișă la biblioteca publică este să fii din oraș. Fișa, care este valabilă 5 ani, se face după un act de identitate care atestă că posesorul lui are domiciliul stabil în Făgăraș. Este o bibliotecă a comunității locale și de aceea se impune condiția aceasta.

Nu există nici taxă ca să te înscrii la bibliotecă, deci oricine, indiferent de vârstă sau ocupație, poate să devină cititorul ei.

,,Principalii cititori ai bibliotecii sunt elevii din municipiu care vin aici pentru bibliografia școlară. Pe locul II sunt persoanele mai în vârstă, pensionarii de regulă, care citesc beletristică, mai ales că în ultima vreme am făcut niște achiziții de top din colecțiile Rao, Litera etc. Mai avem înscriși și studenți, care nu au neapărat vârsta specifică pentru asta, dar fac reconversie profesională, iar un alt grup mai însemnat de cititori sunt cei care caută carte de specialitate, de exemplu în domeniul medicinei (cum ar fi cazul celor care fac școala de asistente) sau carte de psihologie și pedagogie (cum ar fi cazul celor care fac facultate sau modul pedagogic ori dau grade în învățământ). Noi încercăm să facem achiziție de cărți și în funcție de solicitările lor”, a declarat Raluca Maria Bucur.

Raluca Maria Bucur

Biblioteca Făgărașului are o vârstă considerabilă: minim 66 de ani. ,,Primele registre de organizare pe care le-am găsit datează de la 1957, însă noi știm că ar exista de prin 1950, când au fost niște inițiative particulare de donații de cărți. Nu a funcționat dintotdeauna în Cetate. A fost mutată aici în 1977, când după cutremur Casa Căsătoriilor, unde se găsea, a fost afectată. Înainte de asta, a fost în clubul Casei de Cultură. Înainte de asta, a fost în curtea cinematografului Negoiu”, povestește coordonatorul ei.

(Cristina Cornilă)



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.