Moș Iancu este un personaj reprezentativ pentru comunitatea din Șercaia și satele învecinate. Dacă n-ați auzit de el, cu siguranță știți despre lucrurile făcute de el. Moș Iancu nu mai există astăzi, dar renumele său da.

Dacă mergeți dinspre Șercaia spre Hălmeag, pe la jumătatea drumului, pe partea stângă, veți vedea o fântână. Este acolo de când se știu unii dintre locuitorii Hălmeagului. Și-au potolit setea de atâtea ori cu apa rece de izvor de acolo.

Inclusiv eu, care nu sunt de-a locului, știu fântâna aceea de vreo 25 de ani. Pe vremuri, sătenii din Hălmeag veneau și își umpleau bidoanele de aici.

,,Fântâna aceasta este făcută, cum știu oamenii locului, de Moș Iancu din Șercaia. Moș Iancu a mai rămas în memoria comunității și pentru două dricuri care au servit satele Hălmeag și Șercaia câteva zeci de ani. Unul a fost dat celor de la Biserica Evanghelică din Hălmeag, unul a ajuns la biserica din Șercaia”, spune șercăianul Tiron Vasile, fost pădurar, astăzi pensionar.

Tiron Vasile

Calul care înfrumusețează fântâna, astăzi fără cap, este de dată mai recentă. Este făcut de primăria comunei, dar, ,,un nenorocit a venit cu barosul și i-a spart capul”, după cum mai spune fostul pădurar. Ba chiar două capete ale armăsarului au fost distruse de oameni cu timpul, căci înaintea acestuia a mai fost unul care a împărtășit aceeași soartă. Până la urmă calul a rămas tot fără cap, dar apa rece și bună a fântânii nu și-a pierdut nici proprietățile și nici clienții.

Sub Dealul Bălușului – așa îi zice la locul fântâniței, denumire veche din popor. Se află cam la 2,5 km de Hălmeag și tot atâția de Șercaia.

De la Tiron Vasile aflu și o poezie direct de la fața locului: ,,Apa rece de izvor / O beau cerbi și cărioare / Nu poporul muncitor”. Nu o fi fost scrisă pentru izvorul acesta, dar, de potrivit, se potrivește.

De 50 de ani fântâna lui Moș Iancu nu seacă. Vara, dacă treci pe acolo, găsești mașini oprite pe marginea drumului pentru ca ocupanții lor să își potolească setea.

(Cristina Cornilă)