Femeie arestată preventiv după ce ar fi furat 10.000 de lei de la un bătrân din Făgăraș, pe care l-ar fi sedat


Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au reținut o femeie, în vârstă de 54 de ani, din județul Mureș, care a fost arestată preventiv la data de 8 iulie a.c., după ce ar fi sustras din borseta unui bărbat suma de 10.000 de lei.

Potrivit reprezentanților IPJ Brașov, „la data de 27 iunie 2025, femeia a abordat un bărbat de 74 de ani, care comercializa legume într-o piață agroalimentară din municipiul Făgăraș. Sub pretextul întreținerii de raporturi sexuale, cei doi s-au deplasat la apartamentul bărbatului, situat în apropierea pieței, unde femeia i-ar fi sustras din borsetă suma de 10.000 de lei”.

Pentru că bărbatul nu își amintea cu exactitate cele întâmplate, i-au fost prelevate probe biologice, care au indicat prezența, în organism, a unor substanțe cu efect sedativ-hipnotic. Polițiștii au efectuat verificări cu celeritate și au identificat autoarea. Aceasta este recidivistă, fiind condamnată anterior pentru săvârșirea a patru fapte de tâlhărie calificată, cu același mod de operare.

La data de 7 iulie, cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în localitatea Erneu, județul Mureș, la locuința femeii, de unde au fost ridicate mai multe bunuri de interes. Femeia a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Făgăraș, iar pe numele acesteia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. La data de 8 iulie, procurorul de caz a prezentat-o în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal constituit, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.