Fond de sprijin pastoral pentru parohiile sărace


La şedinţa administrativă a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Făgăraş, aceştia au fost informaţi despre necesitatea consituirii unui Fond de sprijin pastoral, la iniţiativa Mitropolitului Laurenţiu Streza.

Cu banii adunaţi în acest fond vor fi ajutate parohiile cu venituri insuficiente pentru susţinerea slujitorilor Sfântului Altar şi a familiilor acestora.

 

Pe această cale, s-a hotărât ca fiecare parohie să contribuie după puterile sale financiare la alimentarea acestui fond de sprijin pastoral.

De asemenea, preoţii au fost îndemnaţi să acorde mai multă atenţie cu privire la distribuirea lumânărilor de cult în biserici şi a obiectelor de colportaj, îndemnându-i pe preoţi ca în fiecare parohie să-şi amenajeze un spaţiu destinat pangarului.

Ţinând cont de faptul că în acest an se împlinesc 160 de ani de la reactivarea Mitropoliei Ardealului, părintele protopop Iulian David le-a adus la cunoştinţă preoţilor că anul acestase va publica si Albumul-monografic al Protopopiatului Făgăraş. În acest sens, preoţii au fost rugaţi să trimită monografiile parohiilor, în vederea publicării lor.

 

Foto: Mitropolia Ardealului

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.