FOTO / Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ovid Densușianu” a fost inaugurată după nouă ani de așteptare. Investiția realizată prin CNI aduce condiții moderne pentru elevi


  • Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ovid Densușianu” din Făgăraș a fost inaugurată vineri, 19 decembrie, după nouă ani de la debutul proiectului, în prezența autorităților locale și județene, a cadrelor didactice și a elevilor.
  • Noua construcție, realizată prin Compania Națională de Investiții, oferă condiții moderne pentru orele de educație fizică, competiții sportive și activități culturale și pune capăt, astfel, unei perioade îndelungate în care elevii au făcut sport în spații improvizate.

Evenimentul de inaugurare a inclus o oră demonstrativă de sport, susținută de elevii școlii, precum și un moment artistic oferit de elevii claselor de muzică.

Felicitări pentru investiția făcută în viitor. Astăzi inaugurăm sala de sport și este încă o dovadă că Moș Crăciun există. V-a adus un dar din sufletul unor oameni care au privit spre viitor și s-au gândit la voi și la tot ce înseamnă mișcarea sportivă. Felicitări și la mai multe proiecte”, a declarat Ovidiu Tripșa, inspector școlar general, ISJ Brașov.

Reprezentanții autorităților au subliniat importanța proiectului pentru școală și pentru întregul oraș, dar și parcursul dificil al investiției.

Felicit copiii care au evoluat pe terenul de sport și pe cei de la secția de muzică. Suntem privilegiați să avem astfel de copii talentați. Sala de sport va putea fi folosită și pentru alte activități extracurriculare și extrașcolare. Să o folosiți sănătoși și să vă bucurați de rezultatele frumoase ale copiilor dumneavoastră. Pentru dascăli, această realizare este și o dovadă a răbdării și perseverenței”, a declarat Ariana Bucur, deputat.

Este o zi foarte importantă pentru elevi, profesori și întreaga comunitate. Cunosc foarte bine cât de greu le-a fost copiilor, care au făcut sport în săli de clasă. Proiectul a durat mult, au existat piedici, dar astăzi vedem rezultatul. De această sală se bucură nu doar școala, ci întreaga comunitate”, a subiniat și Lucian Mija, subprefectul județului Brașov.

„Nu inaugurăm doar o sală de sport”

Directorul unității de învățământ a vorbit despre semnificația momentului și despre anii de așteptare.

Astăzi nu inaugurăm doar o sală de sport. Deschidem un capitol important din povestea școlii noastre. A fost un drum lung, cu elevi care au făcut sport în condiții mai puțin potrivite și cu profesori nevoiți să se adapteze. Nimeni nu a renunțat. Bucuria se vede pe chipurile elevilor și ale profesorilor”, a spus prof. Iuliana Aldea, director Școala Gimnazială „Ovid Densușianu”.

Primarul municipiului Făgăraș a vorbit despre importanța investițiilor publice și despre planurile viitoare legate de infrastructura școlară.

Proiectele din sistemul public durează mai mult, dar au valoare și necesită transparență. Astăzi am văzut un colectiv de profesori extraordinar, copii extraordinari și o conducere care a organizat un eveniment impecabil. Sala de sport va fi folosită atât pentru orele de sport, cât și pentru alte activități. Vor urma și alte investiții în infrastructura școlară”, a declarat Gheorghe Sucaciu, primarul municipiului Făgăraș.

Cum a început proiectul

În noiembrie 2017, vechea sală de sport a Școlii Gimnaziale „Ovid Densușianu” a fost demolată, după ce specialiștii au constatat că imobilul, vechi de aproximativ 80 de ani, nu mai prezenta siguranță. Clădirea nu avea fundație, structura era afectată, grinzile și instalația de încălzire prezentau probleme, iar reabilitarea ar fi costat mai mult decât construirea uneia noi.

Imobilul demolat avea o suprafață redusă, de aproximativ 18 x 8 metri, și fusese gândit inițial ca sală de spectacole. La parter funcționau ateliere, iar la etaj se desfășurau orele de sport.

Cum s-a terminat: o sală modernă

Noua sală de sport are o suprafață construită de 1.045 metri pătrați, regim de înălțime P+1 și a fost realizată după un proiect tip, prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, derulat de Compania Națională de Investiții.

Investiția, în valoare de 6,96 milioane de lei cu TVA, a fost finanțată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Contractul de proiectare și execuție a fost semnat în decembrie 2019, iar lucrările au început ulterior, după soluționarea neînțelegerilor dintre constructor și proiectant.

Sala este dotată cu tribună de 100 de locuri, vestiare pentru sportivi, grupuri sanitare pentru public și marcaje care permit practicarea mai multor discipline sportive, precum baschet, volei sau tenis. Spațiul poate fi folosit și pentru activități culturale, recreative sau educaționale, inclusiv în afara programului școlar.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.