FOTO / „Seara d-astă sară”, tradiții ale Țării Făgărașului, la Crama Cetății


  • Vineri seara, la Crama Cetății din Făgăraș, a avut loc evenimentul „Seara d-astă sară”, organizat de Colegiul Național „Radu Negru”, o manifestare culturală dedicată obiceiului tradițional al Cetei de feciori din Țara Făgărașului și sărbătorilor de iarnă.

În cadrul evenimentului a fost prezentată ceata Colegiului Național, formată din 14 feciori, reprezentând 14 sate din Țara Făgărașului, alături de 14 fete. Ceata de feciori funcționează la Colegiul Național „Radu Negru” din anul 2018. Publicul prezent, format din elevi, profesori, părinți și invitați, a purtat costume populare, contribuind la o atmosferă sobră și autentică.

«Seara d-astă sară» este o seară dedicată tradiției și identității. Avem o ceată numeroasă, cu feciori și fete, și un program care pune în valoare obiceiul și colindul din Țara Făgărașului”, a declarat profesor Maria Racu, directorul Colegiului Național „Radu Negru”.

Programul a inclus Corul cadrelor didactice, coordonat de profesorul Iulian Călinescu, colinde tradiționale și moderne, cântece de stea, momente artistice susținute de elevi, jocul de ceată și un colind vechi de grup.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.