FOTO – VIDEO / Aurelian Curticăpean, rezultate bune la Campionatul European Masters de la Šamorín. „Am purtat cu mine Făgărașul și România”


  • Aurelian Curticăpean a încheiat cu rezultate bune participarea la Campionatul European Masters de înot, desfășurat la Šamorín, în Slovacia.
  • Sportivul din Făgăraș a concurat la categoria M50-54 ani, a obținut trei clasări oficiale în cele trei probe înotate și a reușit să își îmbunătățească un record personal vechi de opt ani.

După participările de la Kranj, în 2018, și Belgrad, în 2024, ediția din acest an a Campionatului European Masters de la Šamorín a reprezentat pentru Aurelian Curticăpean cea mai importantă experiență de până acum la o astfel de competiție europeană. Sportivul făgărășean a luat startul în trei probe și a reușit să obțină clasări oficiale în toate cele trei curse. Cea mai bună performanță a venit la 200 de metri mixt, unde a încheiat cursa cu timpul de 3:06.85, rezultat care i-a adus locul 17 în Europa, la categoria M50-54 ani. Este cea mai bună clasare obținută de Aurelian Curticăpean la un Campionat European Masters. La 50 de metri bras, făgărășeanul s-a clasat pe locul 24, iar la 100 de metri bras a ocupat locul 26.

Unul dintre cele mai importante momente ale competiției a fost recordul personal stabilit la 200 de metri mixt. Aurelian Curticăpean și-a îmbunătățit cu aproximativ cinci secunde performanța pe care o avea de opt ani, după o perioadă în care a pus accent pe tehnică, rezistență și pregătirea specifică.

Dincolo de orice clasament, Šamorín 2026 rămâne pentru mine o poveste despre patru victorii. Am reușit o clasare în premieră la toate probele înotate la European Aquatics Masters 2026, o clasare oficială europeană pe care nu o mai obținusem până acum decât la proba de 100 de metri liber, la Belgrad, în 2024. Am depășit un record personal după opt ani de muncă pentru tehnică și rezistență specifică. Am coborât sub propriile limite la proba de 200 de metri mixt și am demonstrat că munca de zi cu zi poate transforma un obiectiv în realitate. Apoi este bucuria de a înota, de a concura, de a fi acolo și de a trăi fiecare secundă într-un Campionat European Masters”, a declarat Aurelian Curticăpean.

La competiția din Slovacia au fost prezenți și alți sportivi români. Aurelian Curticăpean spune că a reprezentat România și Făgărașul cu mândrie. Pe casca de concurs a purtat numele orașului, pentru a transmite de unde a pornit parcursul său în acest sport. „Am fost România alături de alți 29 de români. Am purtat cu mine Făgărașul și România. Pe casca de concurs am avut scris FĂGĂRAȘ, pentru că, oriunde aș înota, de acolo pornește povestea mea. Am plecat din Făgăraș, am înotat la Šamorín pe culoarul 4 la o probă și am dus cu mine un gând simplu: să fiu cât pot eu de bun și să mă bucur de drum. Pentru mine, înotul înseamnă foarte mult. Este un sport în care nu poți păcăli timpul și nu poți păcăli pregătirea. Timpul îți arată exact cine ești în apă și cât ai muncit înainte”, a spus sportivul.

Curticăpean consideră că una dintre cele mai importante lecții ale înotului este lupta cu propriile limite. Pregătirea, tehnica și capacitatea de a continua atunci când apare oboseala au avut un rol important în rezultatul de la Šamorín. „Cea mai importantă victorie rămâne faptul că am avut curajul să visez, să muncesc și să ajung acolo cu propriile forțe. Un Personal Best îmbunătățit cu cinci secunde, pentru care mi-au trebuit opt ani de pregătire, nu este puțin pentru mine, un sportiv fără istoric în înotul de performanță. Este exact cât îmi trebuie pentru a putea continua drumul de perfecționare în acest sport. La 50 de ani continui să învăț și să îmi construiesc noi limite. Vreau să îmbunătățesc tot ceea ce ține de mine, inclusiv greutatea optimă, dar mai ales tehnica”, a explicat Aurelian Curticăpean.

Pe 28 august, Aurelian Curticăpean va participa la Atlantisman, unde va înota proba de 2.000 de metri. Va fi pentru a doua oară când participă la această competiție, după ce anul trecut a reușit să urce pe podium. Alături de el vor participa și doi copii: un băiat de 14 ani, la proba de 500 de metri, și o fată de 10 ani, la proba de 250 de metri.

Pe 29 august, sportivul făgărășean va participa la Cupa României, unde va concura în proba de 2.000 de metri, la categoria M50-54 ani. „Pe 28 și 30 august voi fi la Atlantisman, alături de încă doi copii, unul de 14 ani la 500 de metri și o fetiță de 10 ani la 250 de metri. Eu voi înota 2.000 de metri, a doua oară la Atlantisman, după ce anul trecut am reușit să urc pe podium. Apoi voi face Cupa României, 2 kilometri, la M50-54. Înotul va fi apreciat cu adevărat când făgărășenii vor avea bazinul de înot și vor încerca să facă prima lor lungime de bazin. Eu vreau să duc mai departe experiența acumulată și prin proiectul Sport cu Aurelian. Vă îndemn pe toți să faceți sport pentru trup și suflet, pentru sănătate și să deveniți mai buni în orice fel vreți voi. Urmați-vă visul, fiți sănătoși și muncitori, rămâneți frumoși și cu credință în suflet. Bucurați-vă de tot ce aveți. Merită!”, a mai declarat acesta.

Pentru sportivul din Făgăraș, experiența de la Campionatul European Masters nu reprezintă finalul sezonului. Urmează două competiții în România, în cadrul cărora va lua din nou startul la probe de înot în ape deschise.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.