FOTO – VIDEO / Bloodfluencer Marathon a adus din nou alergătorii la Dejani. Competiția promovează donarea de sânge prin sport


  • Aproximativ 100 de alergători din Țara Făgărașului și din alte zone ale țării participă, sâmbătă, în zona turistică Dejani, la cea de-a șasea ediție a Asociația HEM Bloodfluencer Marathon, competiție care combină sportul cu promovarea donării de sânge și a implicării civice.

Zona Dejani a devenit, sâmbătă, punctul de întâlnire al pasionaților de alergare și al susținătorilor unei cauze sociale importante, odată cu desfășurarea celei de-a șasea ediții a Bloodfluencer Marathon. Evenimentul este organizat de Asociația HEM, în cadrul campaniei „N-avem SÂNGE?!”, program care urmărește să crească nivelul de conștientizare privind importanța donării de sânge. Competiția a început la ora 9:00, cu startul probelor de anduranță – semimaratonul de 21 de kilometri și maratonul de 42 de kilometri. Organizatorii au pregătit, pe parcursul întregii zile, cinci curse adaptate tuturor categoriilor de participanți: Family Run (2 km), Cursa Populară (5 km), Cros (10 km), Semimaraton (21 km) și Maraton (42 km). Traseele se desfășoară într-un cadru natural spectaculos, la poalele Munții Făgăraș, pe drumuri forestiere și poteci din zona Dejani și Valea Dejaniului, oferind concurenților atât o provocare sportivă, cât și o experiență aparte în mijlocul naturii.

Reprezentanții administrației locale au transmis mesaje de susținere pentru participanți și organizatori, subliniind importanța evenimentului pentru comunitate. „Primăria și Consiliul Local Recea au susținut și continuă să susțină acest eveniment. Le doresc mult succes tuturor participanților. Este un maraton care promovează un scop cu adevărat nobil”, a declarat Ioan Bărgăoanu, primarul comunei Recea.

Ne bucurăm că ați revenit în comunitatea noastră. Pe lângă peisajele deosebite de la Dejani, sperăm că ați regăsit aici și oameni primitori. Le mulțumesc tuturor celor implicați și voluntarilor care fac posibil acest eveniment. În spatele competiției se află o cauză esențială: sprijinul pentru viața și sănătatea pacienților din spitale”, a spus Dănuț Miloșan, viceprimarul comunei Recea.

Ajuns la a șasea ediție, Bloodfluencer Marathon a devenit deja un reper în calendarul sportiv al zonei, reușind să aducă împreună sportul, solidaritatea și implicarea civică într-un eveniment cu impact tot mai mare.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.