PUBLICITATE
Dulciuri, prăjituri care mai de care au fost valorificate de către elevii Colegiului Național Radu Negru. Devenit deja o tradiție, târgul de prăjituri organizat de către elevi este un eveniment caritabil, ce a mobilizat zeci de elevi, părinţi şi profesori, dornici să facă o faptă nobilă în prag de sfântă sărbătoare.
Doritorii au putut achiziționa diferite prăjituri și dulciuri, dar și produse de patiserie. Totul cu scop caritabil.
,,Este vorba despre un târg de prăjituri, pe care l-a pregătit liceul nostru, pentru a intra în spiritul Crăciunului, dar și pentru a ne îndulci. Ne-am pregătit toate clasele de liceu pentru acest eveniment, inclusiv clasa a XII-a. Fiecare și-a propus un preț pentru prăjituri, și-a pregătit dulciurile de acasă și totul este în scop caritabil. Dacă e să mergem pe același model, anul trecut, de exemplu, am fost la diverse centre de plasament, unde am donat prăjiturile și banii. Sau, banii strânși au fost donați către fondul școlii, care, într-un final, au fost folosiți tot pentru noi”, a spus Postma Iris, clasa a XI-a A, președintele Consiliului Elevilor.
Oferta cu care elevii Colegiului au venit la târg a fost mai mult decât generoasă. Mai ales că multe dintre dulciurile expuse au fost pregătite chiar de ei, după cum ei înşişi au declarat.
(Alina ROMAN)
@salutfagaras #targdeprajituri, #Crăciun, #sarbatorideiarna, #colegiulnationalradunegru, #Făgăraș, #elevi, #delicii, #prăjituri, #caritabil, #salutfagaras, #ziarulsalutfagaras, #alinaroman ♬ Cooking Time – Lux-Inspira