Pentru că avem multe de spus!

.

Gheorghe Sucaciu: „Vom da în judecată Consiliul Județean Brașov“


conferinta primarVom da în judecată Consiliul Județean Brașov!“ este declarația primarului Gheorghe Sucaciu, după ce proiectul depus de administrația locală „Uniți în Centru“ nu a primit finanțare de la Consiliul Județean Brașov.
Cu ocazia Centenarului, Primăria Făgăraș, prin Casa de Cultură, a depus proiectul „Uniți în centru“ la Consiliul Județean Brașov, însă acesta a fost respins în urmă cu câteva zile pe motiv că nu sunt fonduri, cu toate că proiectul întrunise punctele necesare finanțării. Astfel, a fost făcută o contestație în acest sens, însă rezultatul acesteia fost cu mult sub așteptări.
Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, am depus un proiect la Consiliul Județean Brașov spre finanțare „Uniți în centru“. Acesta are mai multe activități, care se referă strict la Centenarul Marii Uniri. Este vorba despre Music Camp Făgăraș, unde participă peste 200 de copii din toată lumea, cu profesori, impact la peste 1.000 persoane. De asemenea, o altă activitate este Ziua Universală a Iei, acest proiect conține identificarea a 100 de femei cu ii de peste 100 de ani. De asemenea, Festivalul Făgăraș, Foaie de Ceapă, ajuns la cea de-a patra ediție. Tot în cadrul proiectului este și Întâlnirea Coregrafilor în Făgăraș – coregrafi de ansambluri folclorice. Acest proiect se referă strict la Centenarul Marii Uniri, dar, după câte văd, Consiliul Județean Brașov, nici după contestație, nu este interesat să aloce bani pentru a sărbători în Țara Făgărașului Centenarul Marii Uniri“, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta a mai adăugat că toate aceste activități vor avea loc, însă cu bani mai puțini.
Proiectul era de 200.000 lei, din care 100.000 lei contribuția municipiului Făgăraș și a Casei de Cultură, iar 100.000 lei  finanțare de la Consiliul Județean. Noi, în urma contestației, am primit 68 de puncte, astfel că proiectul nu este viabil spre finanțare. Inițial s-au primit 75 de puncte, minimul pentru a primi finanțare, însă Consiliul Județean nu a aprobat acest proiect, pe motiv că nu sunt fonduri. Am verificat să văd ce proiecte au primit finanțare, am văzut că au primit anumite asociații din Brașov. Nu cred că un festival de jazz, de exemplu, trebuie finanțat din bani publici pentru a sărbători Centenarul. Nu știu ce componentă ar avea acest festival de jazz sau alte activități pe care cele 4 asociații au câștigat acele proiecte. Mi se pare lipsă de respect din partea Consiliului Județean ca în Țara Făgărașului să nu fie aprobată nicio finanțare pe niciun proiect cultural. Este un subiectivism în grila de puncture, noi ne-am făcut punctajul și în contestație am prezentat acest lucru și aveam 83 de puncte“, a mai declarat primarul.
Mai mult decât atât, în cadrul concursului de proiecte, nicio primărie sau instituție subordonată primăriilor din Țara Făgărașului nu a primit finanțare de la Consiliul Județean pentru proiectele culturale sau sportive depuse. Astfel, administrația locală este decisă să acționeze în instantă Consiliul Județean. „Am spus că ne vom rezerva dreptul de a acționa în instanță, ceea ce vom și face Vom face toate aceste evenimente, dar cu bani mai puțini. Vom sărbători Centenarul, dreptul acesta nu ni-l poate lua nimeni“, a mai declarat Gheorghe Sucaciu.
În acest an, pentru Programul de finanţare a evenimentelor culturale, administraţia judeţeană a alocat suma de 1.000.000 lei, din care 400.000 de lei pentru proiectele cu un buget total mai mare de 200.000 lei şi 600.000 de lei pentru evenimentele cu un buget total mai mic de 200.000 lei.

Pentru a obţine fonduri de la Consiliul Judeţean Braşov au fost depuse 49 de proiecte, iar în urma evaluării, doar 17 au obţinut  finanţare, suma totală a finanţării de la bugetul judeţean fiind de 993.078 lei.

Dintre proiectele aprobate spre finanţare, 4 au un buget total 200.000 de lei, iar cofinanţarea totală de la de la Consiliul Judeţean Braşov se ridică la 396.950 lei (un proiect poate beneficia de o finanţare nerambursabilă de maxim 100.000 lei).

Proiecte cu buget mai mare de 200.000 lei, admise spre finanţare
1. „Braşov Jazz & Blues Festivalul, ediţia a VI-a” – Asociaţia Culturală Fanzin (92,67 puncte) – finanţare nerambursabilă: 100.000 lei
2. „C’Art Fest – Festivalul Internaţional de Artă Cristian, ediţia a V-a, 15 – 22 iulie 2018” –  Asociaţia C’Art Fest  (89,33 puncte) – finanţare nerambursabilă: 100.000 lei
3. „Amural Festival Vizual” – Asociaţia Amural (84.33 puncte) – finanţate nerambursabilă: 99.250 lei
4. „Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, ediţia a 10-a” – Asociaţia Râşnov Society (83,00 puncte) – finanţare nerambursabilă: 97.700 lei

 Proiecte cu buget mai mic de 200.000 lei, admise spre finanţare
1. „Musica Barcensis 2018, ediţia a IX-a” – Fundaţia Forum Arte (88,67 puncte) – finanţare nerambursabilă: 50.000 lei
2. „Salon BD România 100” – Asociaţia Forums (87,33 puncte) – finanţare nerambursabilă 47.830 lei
3. „Uniţi prin muzică – Primă audiţie muzicală de instrumente baroce în România – Patimile după Matei- oratoriul de Johann Sebastiann Bach”  – Asociaţia Forum Arte (86,00 puncte) – finanţare nerambursabilă: 50.000 lei
4. „Les films des Cannes a Braşov, ediţia a II-a” – Asociaţia Cimemascop (86,00 puncte) – finanţare nerambursabilă: 50.000 lei
5. „Dracula Film Festival, ediţia a VI-a” – Asociaţia Culturală Fanzin (82,33 puncte) – finanţare nerambursabilă: 50.000 lei
6. „Festivalul Internaţional de Teatru Maghiar în Braşov, ediţia a II-a” – Asociaţia pentru Diaspora Maghiară din Transilvania (81,67 puncte) – finanţare nerambursabilă: 49.500 lei
7. „Vulcanul Racoşului – resursă de dezvoltare culturală” – Asociaţia Carpaterra (81,00 puncte) – finanţare nerambursabilă: 49.000 lei
8. „Festivalul Săptămâna Haferland” – Fundaţia Michael Schmidt (79,67 puncte) – finanţare nerambursabilă: 49.925 lei
9. „Ziua stejarului” – Asociaţia Carpaterra (79,33 puncte) – finanţare nerambursabilă: 46.800 lei
10. „Vacanţa altfel” – Asociaţia Mioritics (77,67 puncte) – finnţare nerambursabilă: 50.000 lei
11. „Caravana Metropolis – Cinema în aer liber” – Asociaţia Culturală Metropolis (76,67 puncte) – finaţare nerambursabilă: 49.999 lei
12. „Cinematour Kids – ediţia a II-a, Braşov” – Asociaţia Enkidu (74,67 lei) – finanţare nerambursabilă: 50.000 lei
13. „Antares Fest 2018, ediţia a II-a, Braşov” – Asociaţia Antares Sci-Fi & Fantasz Club




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *