Pentru că avem multe de spus!

.

Guess Who și Iris la Zilele Orașului Victoria


 

DSC03740

Va fi distracție mare în orașul Victoria în acest sfârșit de săptămână. Timp de două zile, victorenii, și nu numai, vor avea parte de diverse activități, oferite de administrația locală. Pe scena amplasată în centrul orașului vor urca diverși artiști locali, ansambluri folclorice, dar și invitați speciali, printre care Guess Who și Iris. „Oamenii din orașul nostru vor avea ocazia să vadă pe scenă artiști renumiți. Astăzi, sâmbătă, 15 august, vor cânta Iris, Guess Who, dar și o formație locală. Iar mâine, duminică, vom avea un program de muzică populară, artiști din zona noastră dar și artiști consacrați, precum Veta Biriș. Vom avea și dansuri folclorice din zonă, sperăm ca oamenii să se simtă bine. Noi am făcut tot ce a fost omenește posibil ca oamenii să vină într-un număr cât mai mare la noi. Cu toate acestea, și în mai multe comune din zonă vor fi evenimente similare în aceste zile, așa că s-ar putea ca prezența să fie mai mică față de alți ani. Sponsorizările noastre sunt de la firmele importante din oraș, dar am alocat și din bugetul local pentru zilele orașului aproximativ 1,5 milioane de lei, să putem asigura oamenilor condiții bune“, ne-a spus primarul orașului Victoria, Gheorghe Cristian.

 

DSC03753

Pe lângă muzica bună, oamenii vor avea parte și de o demonstrație de karate, sau vor putea participa și la un concurs de șah. Vremea este numai bună pentru o plimbare înVictoria, așadar distracție plăcută!

 

 

 

 

DSC03743




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.