Pentru că avem multe de spus!

.

Handbaliștii de la CSM ies din șomaj tehnic la 1 iunie și încep antrenamentele în grupuri restrânse pe stadion


De la începutul epidemiei de cornavirus și până la 31 mai a.c., sportivii de la CSM Făgăraș s-au aflat în șomaj tehnic.  De la 1 iunie, aceștia vor ieși din șomaj, iar de săptămâna viitoare încep și antrenamentele.

,,Am stabilit să începem pregătirile de miercuri, 3 iunie. Vom face antrenamente numai afară, pe stadionul municipal, și nu cu tot lotul odată, ci în grupuri restrânse de câte 4 jucători. La pregătiri ni se vor alătura și doi handbaliști pe care îi transferăm acum de la Minaur Baia Mare, respectiv portarul Adrian Țenghea și interul dreapta Vojislav Brajovic”, a declarat președintele Clubului, Lucian Fielk.

Lucian Fielk

Date fiind condițiile austere survenite în urma epidemiei, pentru următorul sezon lotul de handbal masculin al Făgărașului va număra numai 16 oameni. ,,Lotul este format de regulă din 18 jucători, dar probabil noi vom avea numai 16 anul acesta. Printre ei se numără un singur străin, sârbul Vojislav Brajovic pe care îl transferăm acum. Am mai avut un francez, Pierre Yves Rago, dar acesta a avut contract numai pe un an și nu vom mai continua colaborarea. În echipă sunt și 3 făgărășeni și există posibilitatea să mai transferăm un al patrulea, care acum joacă la o echipă din țară”, mai spune Filek.

Din 3 iunie, pe stadionul Făgărașului, handbaliștii încep pregătirile cu antrenorii Fotonea Raul și Frățilă Eugen. Antrenorii vor chema sportivii la antrenament pe rând, în grupuri restrânse. În ce privește competițiile sportive, deocamdată Federația Română de Handbal nu a anunțat un calendar exact al începerii și desfășurării lor.

 

(Cristina Cornilă)




 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.