Iarna revine în forță: ninsori abundente, viscol și strat consistent de zăpadă în toată țara


  • A nins toată noaptea. Stratul de zăpadă depășește 30 de centimetri în unele zone din țară

Ninsorile au cuprins întreaga țară în cursul nopții, iar în unele regiuni stratul de zăpadă a depășit 30 de centimetri. Precipitațiile au fost abundente, iar în zonele montane viscolul a redus vizibilitatea.

Și la Făgăraș a nins pe tot parcursul nopții, iar la această oră ninsoarea continuă. Drumurile din municipiu și din împrejurimi sunt acoperite cu zăpadă, iar șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență.

Meteorologii au emis cod galben și cod portocaliu de ninsori abundente și viscol, valabile până în 18 februarie, inclusiv. În Capitală, pentru București, a fost emis cod roșu de ninsoare, pe fondul acumulărilor importante de zăpadă și al intensificărilor vântului.

Potrivit datelor transmise de DRDP Brașov, în mai multe sectoare de drum național și autostradă din zona administrată carosabilul este acoperit cu zăpadă frământată, cu grosimi cuprinse între 0 și 3 centimetri. Situația se înregistrează pe tronsoane din județele Brașov, Sibiu, Mureș, Harghita și Covasna, inclusiv pe DN1, DN10, DN11, DN13, DN73, DN73A, dar și pe autostrăzile A1 și A3.

În intervalul orar 05:00 – 12:00, în 18 februarie, DRDP Brașov acționează cu 225 de utilaje și răspândește 2.469 de tone de material antiderapant. Intervențiile au loc prin secțiile din Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe, precum și pe sectoarele de autostradă.

La această oră, cerul este parțial acoperit în județele Brașov, Sibiu, Mureș, Harghita și Covasna, iar ninsorile slabe continuă. Vizibilitatea este bună, iar vântul nu prezintă intensificări semnificative. Temperaturile sunt negative în majoritatea zonelor: -2°C la Brașov, -4°C la Miercurea Ciuc și -2°C la Sfântu Gheorghe, -1°C la Făgăraș.

Autoritățile recomandă echiparea autovehiculelor pentru condiții de iarnă și evitarea deplasărilor care nu sunt urgente în zonele afectate de viscol și ninsoare abundentă.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.