În comuna Recea începe școala cu un microbuz electric nou pentru elevi


În comuna Recea a ajuns joi, 4 septembrie, microbuzul electric pe care autoritățile îl vor folosi din acest an școlar la transportul elevilor. Consiliul Județean Brașov a achiziționat 35 de microbuze școlare noi pe care le-a distribuit unor comune din județ, printre care și Recea.
,,Elevii din comuna noastră vor avea, din acest an școlar, un microbuz electric nou. Astăzi a avut loc predarea acestuia către UAT Recea, în urma parteneriatului cu Consiliul Județean Brașov, derulat în cadrul proiectului „Microbuze verzi în școlile din județul Brașov“, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). De asemenea, sâmbătă va fi instalată stația de încărcare în fața Școlii Gimnaziale din Recea, investiție susținută din bugetul local”, a declarat primarul comunei Recea, Ioan Bărgăoanu.
Microbuzul electric are o capacitate de 16 locuri pe scaune, din care un loc pentru persoane cu dizabilităţi, plus un loc pentru șofer. Dacă este necesar, dispune și de facilităţi pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă (rampă şi/sau alte dotări specifice).

Specificațiile tehnice ale microbuzului electric:

  • Microbuz electric autopropulsat, propulsie integral electrică, alimentare în grup de baterii cu acumulatori reîncărcabili;
  • Acționare 100% electrică. Sursa de alimentare – grup de acumulatori electrici necesari asigurării autonomiei de mers a microbuzului;
  • Durata de funcționare: minimum 8 ani;
  • 16 locuri pe scaune pentru elevi, din care un loc pentru persoane cu dizabilități locomotorii (în cadrul celor 16 locuri pe scaune) + 1 loc pentru conducătorul auto;
  • Cerințe de gabarit – lungime / lățime / înălțime: 6,7 m x 2 m x 2,9 m;
  • Capacitate baterii: 85 kWh;
  • Garanție microbuz: 8 ani. Garanție baterie: 10 ani. Garanția este asigurată de rețeaua de dealeri Ford;
  • Garanție grup de baterii: minimum 4 ani (48 de luni) sau minimum 2.500 de cicluri de încărcare completă, cu condiția ca după 48 de luni de funcționare a microbuzului, capacitatea bateriei măsurată să nu fie mai mică de 80% din capacitatea bateriei inițiale;
  • Autonomie de mers: minimum 400 km.
  • Cerințe privind accesul persoanelor cu dizabilități (cu mobilitate redusă): rampă automată pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, acoperită cu material antiderapant; sistem de avertizare a șoferului pentru rampa coborâtă, cu imposibilitatea punerii în mișcare a microbuzului; un spațiu destinat căruciorului rulant (destinat persoanelor cu dizabilități), cu elemente de fixare/ancorare.

(Cristina Cornilă)

 



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.