Începând cu noul an şcolar, se schimbă bursele elevilor


Începând cu noul an şcolar, se schimbă bursele elevilor. Este vorba de patru tipuri de burse care se vor da: cea de merit, socială, de excelență olimpică și, o noutate, bursa tehnologică. Dispar, însă, bursele de studiu și de performanță.

 

 

Bursa de merit va ajunge la 450 de lei, adică mai mult decât dublu faţă de cât este în prezent. Bursa de merit reprezintă o formă de stimulare a performanței elevilor și se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor și condițiilor stabilite prin metodologia-cadru;

Bursa socială va crește până la 300 de lei. Aceasta reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socio-economic sau din grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, prevăzute în metodologia-cadru, în vederea susținerii participării la activitățile didactice și a prevenirii abandonului școlar. De asemenea, se acordă burse sociale și elevilor minori, respectiv elevilor în risc de excluziune socială, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă“.

Noua bursă tehnologică va fi de 300 de lei și o vor primi elevii care urmează un liceu cu un astfel de profil.

Elevii olimpici vor primi burse de excelență olimpică. Valoarea burselor de excelență olimpică este raportată la salariul minim brut pe țară, care anul acesta este în valoare de 3.000 de lei și se acordă elevilor de gimnaziu și liceu care primesc premii la olimpiadele școlare internaționale, respectiv campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Elevii care iau locul I primesc o bursă de 3.000 de lei. Pentru locul II, bursa este de 2.250 lei. Pentru locul III se acordă o bursă de 1500 de lei. Pentru mențiune, bursa este de 750 de lei.

În plus, mamele minore reintegrate într-o unitate de învățământ beneficiază de o bursă lunară în valoare de 700 de lei.

Practic, în noua lege dispar bursele de performanță (care valorează 500 de lei pe lună) și de studiu (150 de lei pe lună). Cea de performanță era destinată elevilor olimpici, iar cea de studiu era pentru elevii cu media generală a anului școlar anterior între 7,50 – 9,50.

Bursele sunt primite de elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul preuniversitar de stat.

Bursele sociale și bursele tehnologice se pot cumula cu orice tip de bursă.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.