Începe Festivalul cultural ,,Săptămâna Haferland’’. Evenimentul traversează și localitățile Roadeș, Bunești, Rupea, Homorod, Criț


Săptămâna Heferland la Cetatea Rupea, foto: degustam.ro

Cele trei zile de festival invită la un circuit turistic și cultural în Țara Ovăzului (Haferland), regiune săsească din inima Transilvaniei, aflată la intersecția județelor Brașov și Mureș. În prima zi, participanții sunt așteptați de dimineață la biserica fortificată din Archita, care va găzdui o prezentare a vieții săsești autohtone, alături de dansuri, muzică și teatru. Între 15:00 și 17:00, activitățile se vor muta în satul vecin, la Cloașterf, cu un concert de jazz și o prezentare de costume tradiționale medievale, urmând ca, de la 17:30, să aibă loc o masă rotundă la Saschiz. Sfârșitul primei zile de festival se va sărbători printr-un bal tradițional săsesc la Cloașterf.

Sâmbătă, festivalul traversează localitățile Roadeș, Bunești, Rupea, Homorod și Criț, iar duminică pornește din Criț și continuă în Meșendorf și Viscri, ambele zile încheindu-se cu baluri tematice.

Pentru întregul program al Festivalului cultural ,,Săptămâna Haferland’’, accesați link-ul:

https://haferland.ro/…/06/Program_saptamana_Haferland.pdf




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.