Pentru că avem multe de spus!

.

Institutul de Cercetare Făgăraș deschide înscrierile pentru Clubul Tinerilor Cercetători 


 

FăgăraşInstitutul de Cercetare Făgăraș (ICT) va înființa la Făgăraș un club de cercetare pentru tinerii care doresc să își dezvolte capacitatea și metodele de învățare și care vor să contribuie la îmbunătățirea comunităților în care trăiesc. Membrii clubului vor beneficia de cursuri gratuite, ateliere și excursii de documentare în perioada mai 2019 – februarie 2020, urmând să își aleagă o  temă de cercetare, iar la finalul proiectului să publice rezultatele. Programul se adresează făgărășenilor care au între 14 și 30 de ani și studenților din Brașov și Sibiu.

Procesul de selecție a participanților constă în două etape. Pentru început, cei interesați sunt invitați să se înscrie prin completarea unui formular disponibil pe pagina de internet https://icf-fri.org/ro/inscrieri-clubul-tinerilor-cercetatori-2019-2020/  până pe 30 aprilie 2019. A doua etapă constă într-o probă scrisă și participarea la o probă practică, ambele programate pentru data de 11 mai 2019, la Făgăraș. Numele celor aproximativ 12-17 tineri selectați vor fi făcute publice până la finalul luni mai, într-o conferință de presă la care va fi prezentă întreaga echipă a proiectului.

Echipa Young Researchers’ Club (YRC)  va benefica de o pregătire avansată în cercetare, inclusiv înțelegerea conceptelor principale legate de științele sociale și cercetare, cursuri de scriere academică și pentru o audiență generală, conceperea, realizarea și publicarea unei cercetări sociale, precum și organizarea unui eveniment de comunicare a rezultatelor.

Clubul Tinerilor Cercetători este finanțat prin proiectul „Research is cool & useful” de către  Fondul pentru Inovare Civică (un program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România și Ursus Breweries (www.inovarecivica.fdsc.ro)).

Despre Institutul de Cercetare Făgăraș (Făgăraș Research Institute)

Institutul de Cercetare Făgăraș (Făgăraș Research Institute) reunește peste 30 de cercetători şi practicieni, făgărășeni sau străini, care locuiesc și profesează în România,  Austria, Franţa, SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Olanda, Japonia şi Elveţia. Fondatorii Institutului sunt experţi în diverse domenii, precum IT, chimie, ştiinte politice, relaţii internaţionale, bio-genetică, istorie, teologie, inginerie, arhitectură, economie, silvicultură, studii de dezvoltare,drept, politici publice.
Scopul principal al ICF este susţinerea inovaţiei şi dezvoltarea cunoaşterii şi ştiinţelor în Ţara Făgăraşului prin cercetare, analiză de politici publice şi programe educaţionale de calitate.

Pentru orice detalii: Ștefan Cibian, Director Executiv, +40758331727, stefan.cibian@icf-fri.org





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *