ÎPS Laurențiu Streza s-a aflat duminică în comuna Comăna. A sfinţit capela mortuară ridicată în apropierea bisericii din Comăna de Jos


Comunitatea parohială din Comăna de Jos, judeţul Braşov, a primit binecuvântare arhierească în Duminica a 33-a după Rusalii, când Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Biserica „Sfântul Nicolae” şi a binecuvântat lucrările făcute în ultima perioadă la acest locaş de cult, dar şi la casa parohială. De asemenea, ierarhul a sfinţit capela mortuară ridicată în apropierea bisericii din Comăna de Jos.

Alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu, în soborul slujitor s-au aflat protopopul de Rupea, Mircea Comşa, preotul paroh Emanuel Lucian Stupu, precum şi alţi slujitori ai sfintelor altarelor. Răspunsurile liturgice au fost date de Cvintetul „Anatoly” al Operei Brașov.

În cuvântul de învăţătură rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, din prima duminică a perioadei Triodului, în care se prezintă Pilda vameșului și a fariseului.

„Rugăciunea vameşului a devenit bine primită şi bine plăcută lui Dumnezeu pentru profunzimea smereniei care a încununat-o, tocmai prin recunoaşterea nevredniciei personale. Sfânta Evanghelie de astăzi nu ni-l oferă ca exemplu pe vameş datorită păcatelor lui. Conştiinţa păcătoşeniei sale, smerenia sa în faţa lui Dumnezeu şi rugăciunea sa stăruitoare pentru obţinerea milei lui Dumnezeu dovedite de vameş sunt exemplare, lăudate şi oferite ca exemplu în această pildă. Acestea l-au dus pe vameş la starea adevărată de căinţă şi la rugăciunea smerită, cele care l-au făcut să fie mai «îndreptăţit» în faţa lui Dumnezeu, decât pe cel care, lăudându-se că împlineşte voia lui Dumnezeu, nu avea smerenie. Pentru câştigarea mântuirii noastre, împlinirea poruncilor este necesară, însă nu în modul formal în care a reuşit fariseul, considerându-le doar fapte proprii cu care te poţi lăuda, ci prin recunoaşterea lucrării lui Dumnezeu în viaţa proprie şi a comunităţii în care trăim. Dacă posteşti de două ori pe săptămână, doar postul de bucate, înseamnă că faci un efort foarte bun pentru tine, mai ales pentru trup, în schimb dacă nu te opreşti şi de la păcate, dacă nu împlineşti postul cu rugăciunea sau cu fapte bune, el rămâne doar un simplu regim alimentar. Şi poate îl faci şi cu mândrie, lăudându-te: eu sunt postitor, eu postesc! Descoperim în Evanghelia de astăzi ce fel de legătură există între post ca nevoinţă spirituală, pentru care ne pregătim şi smerenie, ca virtute creştină. Aşa cum există relaţie între rugăciune şi smerenie, există şi o legătură strânsă între postire şi căinţă, pentru că smerenia este, de fapt, începutul pocăinţei noastre adevărate”, a subliniat ierarhul.

Apreciere şi binecuvântare

Preotul paroh Emanuel Lucian Stupu a mulțumit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu pentru binecuvântarea adusă în comunitate, iar mai apoi a prezentat activitatea pastorală, duhovnicească, social-filantropică şi cultural-educativă din comunitate, precum și lucrările de ordin administrativ făcute în această perioadă.

În semn de recunoştinţă şi de apreciere a lucrării pastorale şi administrative din parohia Comăna de Jos, preotul Emanuel Lucian Stupu a fost hirotesit iconom.

Înaltpreasfințitul Părinte  Mitropolit Laurențiu a oferit acte de cinstire primarului comunei Comăna, domnul Mihai Dragomir, Consiliului parohial şi tuturor binefăcătorilor care au susţinut lucrările de înfrumuseţare a bisericii din localitate şi celelalte proiecte ale comunităţii parohiale.

 

Reporter/foto: Costin Chesnoiu

 

 

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.