Cetatea Făgăraşului datează din secolul al XIV-lea şi este atestată documentar în 1455, într-un document emis de voievodul Iancu de Hunedoara”. Fortificaţia este unicat în ţară şi printre puţinele din Europa.

Într-un document emis de Iancu de Hunedoara în anul 1465 se aminteşte de „un castelan” la Făgăraş.

Construcţia cetăţii începuse la sfîrşitul secolului al XIV-lea şi a continuat, prin adăugiri succesive, pînă la sfîrşitul secolului al XVII-lea. Construită din piatră şi cărămidă, ceea ce este acum percepută ca cetatea interioară avea forma unui patrulater neregulat – latura estică fiind mai lungă – şi fiind apărată de un turn de avanpost (barbacană). Al doilea rînd de ziduri, care respectau planimetria celor anterioare, a inclus turnul avanpost în ele, devenind astfel Turnul Porţii. Poarta masivă din lemn de stejar, ţintuită în cuie de fier se afla sub acest turn, iar sub bolta intrării erau amenajate cămăruţe pentru ostaşi.

Cetatea Făgăraș – unicat în țară

Cetatea – Castel din Făgăraş este cea mai bine conservată din ţară, este unicat în ceea ce priveşte îmbinarea unor stiluri de arhitectură, cu 166 de încăperi, pe 5 nivele. Cetatea are 80 de încăperi şi castelul 85.

Perioada de glorie a fost secolul 17, cînd a fost şi reşedinţă oficială. Ştefan Mailat a fost şi voievod (1534 – 1540) şi stăpîn al Cetăţii şi domeniului între 1528 – 1541. El a transformat Cetatea în Castel. Înainte de Cetatea din cărămidă şi piatră, a fost o fortificaţie din piatră şi pămînt, sec. 12 – 13.

După Ştefan Mailat, principii care au venit au făcut adăugiri, înfrumuseţări şi i-au dat forma actuală. De la Gabriel Bethlen (1613 – 1629) există stema nobiliară a lui, două raţe săgetate. El a construit logile, a adus meşteri italieni. Şi, de asemenea, la colţurile exterioare ale Cetăţii lui Mailat, a construit bastioane – cazemată cu urechi, în stil italian vechi şi bastion cazemată în formă de pană în stil italian nou. Un alt principe important a fost Gheorghe Rackozzi (1631 – 1648), care a construit clădirea corpului de gardă, latura de Est, a dublat zidurile exterioare de pe latura de S şi N, iar spaţiul dintre cele două ziduri a fost umplut cu pămînt, umplutură care s-a vrut ca rampă pentru urcarea tunurilor grele pe cele patru bastioane. Şi tot el a mai lărgit şanţul care era în jurul cetăţii şi l-a transformat într-un lac lat şi adînc, adîncimea 4 – 5 metri, lăţimea 50 – 70 m.

Lacul, în prezent, este doar o rămăşită de la acel lac şi apa pornea de la taluzul zidului. Şi podul, care făcea legătura cu cetatea, peste lac. Cînd era cetatea asediată, se ridica podul acesta şi apa curgea. Cînd era pace, se lăsa şi devenea punte şi poartă. Tot spaţiul de acum, pînă la baia comunală, atunci era lac.

Pe lac, undeva, era o pulberărie. Adică un depozit unde se păstra pulberea pentru tunuri, cartuşe. Dacă erau în cetate, puteau exploda. Aşa că acest armament era depozitat pe apă, suspendat pe nişte piloni. În perioada de apogeu a fost şi o monetărie. Pivniţa de vinuri de la primul nivel adăpostea 200 de butoaie cu o capacitate de 100.000 litri de vin.

La al doilea nivel se aflau apartamentele princiare, împodobite cu ceramică ornamentală şi pavate cu cărămizi hexagonale. Nivelul al treilea cuprindea săli de mese şi de audienţe. Definitivînd şi aripa de nord, prin dublarea zidului cetăţii iniţiale s-a creat un spaţiu pentru amenajarea de locuinţe. În urma acestor construcţii planimetria cetăţii a devenit patrulateră, cu patru bastioane în colţuri, iar în interior se afla vechea cetate. A fost şi reşedinţa aici. S-au ţinut multe diete, mai mult de 50 de delegaţii au avut loc (1660 – 1696). Astfel Cetatea Făgăraşului a devenit o fastuoasă reşedinţă princiară, adevărată capitală a Transilvaniei, după Alba Iulia. După acea perioadă cetatea a intrat sub stăpînire habsburgică, administrată de austrieci. Începînd cu sec. 19 – 20 a mai scăzut din importanţa cetăţii.

Cazarmă, închisoare. Legende

Cazarmă, loc de cartiruire pentru soldaţi. Iar din 1948 a fost dezafectată şi amenajată închisoare, pînă în 1960. Au fost 600 de puşcăriaşi aici. S-a început din Turnul Temniţă şi, pe măsură ce a fost nevoie de spaţii, s-a ajuns în Turnul Donjon. A fost toată floarea Securităţii, burghezo-moşiereşti intemniţată aici. A fost o închisoare de exterminare fizică şi morală. În Turnul Temniţă, temperatura este mult mai mică decît afară. Iar în iernile geroase, întemniţaţii erau scoşi afară, dezbrăcaţi şi se aruncau găleţi cu apă pe ei. Se văd şi acum, la ferestre, drugile de metal de la închisoare. Prizonierii nu aveau cum scăpa de aici. Morţii erau duşi într-o groapă comună, de la marginea oraşului. Dar gardienii îi duceau noaptea, cînd nu mai erau oameni pe străzi. Pentru că, la acea vreme, Făgăraşul era pavat cu piatră cubică. Şi noaptea, cînd se duceau morţii la groapa comună, într-un căruţ de metal, se putea auzea scîrz – scîrţ. Erau puşi în gropi comune ca nişte animale.

Eopca Ceaușescu

În 1977, Nicolae Ceauşescu a dat o nouă semnificaţie Cetăţii. S-au dat în folosinţă spaţii pentru industrie. La nivelul I funcţiona ,,Tricotaje Făgăraş”, la nivelul II ,,Arta populară” din Braşov, iar la nivelul III era secţia ,,Covorul Hărman”, care confecţiona covoare persane. Femeile lucrau la războaie verticale şi lucrau manual. Băteau cu un ciocănel cuie în parchetul în stil englezesc, de şi acum se văd urmele cuielor în podele. Au funcţionat şi spaţii turistice şi comerciale în cetate. Iar în partea estică s-a făcut un bar. Şi unde sînt acum paznicii, pe timpul lui Ceauşescu era şi un magazin shop. Cetatea avea multe întrebuinţe.

(A. ROMAN)