„Iulie în grădină” revine la Viștea de Sus. Cinci zile de activități gratuite pentru copii


  • Festivalul „Iulie în grădină” ajunge la cea de-a VI-a ediție și va avea loc în perioada 20–24 iulie, în grădina de pe Ulița Mică din Viștea de Sus.
  • Timp de cinci zile, copiii vor participa gratuit la ateliere, jocuri, drumeții, spectacole și activități în aer liber, într-un proiect finanțat de PEPCO România prin programul Pepcolandia 2026.

Grădina de pe Ulița Mică din Viștea de Sus va găzdui, între 20 și 24 iulie, cea de-a șasea ediție a festivalului „Iulie în grădină”, un eveniment dedicat copiilor și familiilor, care promovează jocul în aer liber, creativitatea și apropierea de natură. Pe parcursul celor cinci zile, participanții vor avea la dispoziție un program variat, care include ateliere de creație și reciclare, desen și ilustrație, muzică și ritm, drumeții, observarea păsărilor, jocuri de echipă, jocuri cu apă, karaoke, teatru, proiecții de film și concursuri de orientare. Organizatorii spun că festivalul a devenit, în cele șase ediții, un loc în care copiii își fac prieteni, își dezvoltă imaginația și petrec timp de calitate în natură, departe de ecrane.

Am pornit acest festival din dorința de a le oferi copiilor un loc în care vacanța înseamnă joacă adevărată, prietenii și timp petrecut în natură. Faptul că am ajuns la cea de-a șasea ediție ne arată că această nevoie există și că, an de an, comunitatea crește odată cu noi. «Iulie în grădină» este despre copilărie trăită cu adevărat, departe de ecrane și cât mai aproape de natură”, a declarat Camelia Lazăr, unul dintre organizatori.

Activitățile vor avea loc zilnic în două intervale orare: dimineața, de la ora 09.30, și după-amiaza, de la ora 17.00. Participarea este gratuită, iar organizatorii îi invită pe copii și pe părinți să petreacă împreună câteva zile de vacanță într-un mod activ și creativ. Înscrierile se fac prin completarea formularului pus la dispoziție de organizatori. Festivalul „Iulie în grădină” este organizat de Asociația Edu-Prof-Esa, cu sprijinul Comunității Locale Viștea de Sus, al preotului paroh Marian Antinie, al voluntarilor și al susținătorilor locali.

Programul complet, imagini și informații actualizate vor fi publicate pe pagina Asociației Edu-Prof-Esa. Proiectul beneficiază de finanțare din partea PEPCO România, în cadrul programului de granturi Pepcolandia 2026, gestionat la nivel național de Asociația pastel.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.