De la 9.00 dimineața și până înspre seară, pe data de 1 iunie, în orașul Victoria se vor organiza activități pentru copiii de toate vârstele.
În prima parte a zilei vor fi concursuri variate: orientare turistică, bicicletă, desene pe asfalt, alergare în saci, mașini cu telecomandă, handbal, fotbal, karate, role, alergare, tenis de câmp, tenis de masă, șah, limbo.
La prânz este programată o lansare de carte pentru cei mici. Este vorba de ,,Muni, la răsăritul lunii”, autor Adina Marina Tabacu, Editura Creator, Brașov.
Câteva ore mai târziua, de la 15.00, va avea loc festivitatea de premiere pentru câștigătorii concursurilor.
Iar de la ora 17.30, primarul Camelia Bertea anunță că ,,vine surpriza cea mai mare, un bal mascat, cu costume, muzică, dans și multă distracție. Vă invit să dați frâu liber imaginației și fanteziilor voastre și să veniți cât mai original costumați! Sper că va fi o seară de poveste, de care să ne amintim cu drag tot anul!”