Știri de acasă!

.

La Braşov, lumea a ieşit în stradă pentru Codruţa Kovesi


Susţinătorii Codruţei au ieşit în stradă aseară, după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că va declanşa procedura de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, „pentru acte si fapte de netolerat într-un stat de drept”.Kovesi

La ora 20.15 erau aproape 100 de oameni în faţa Prefecturii Braşov, veniţi cu fluiere, pancarte şi vuvuzele. „Codruţa, nu uita, Braşovu-i de partea ta!”, scandau protestatarii.

O oră mai târziu, protestatarii au pornit în marş pe străzile oraşului, fără a exista un traseu stabilit. Numărul oamenilor din coloană a fost aproximat la 150 de către jandarmi, alte surse spuneau că s-a ajuns la peste 200.

De la Prefectură, s-a plecat pe 15 Noiembrie, str. Castanilor, str. Iuliu Maniu, B-dul N. Iorga, după care lumea s-a întors la Prefectură, fără să mai urce în Piaţa Sfatului, potrivit bzb.ro.

„Tudorele fii bărbat, dă-ţi demisia imediat”, au mai strigat protestatarii.

Aseară, Ministrul Justiţiei a cerut revocare lui Kovesi de la şefia DNA. ,,În temeiul prevederilor art. 54 alineatul 4 coroborat cu 51 alineatul 2 litera b din Legea 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, declanşez procedura de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA. Raportul, însoţit de propunerea de revocare a procurorului şef, va fi transmis către Secţia pentru procurori a CSM, precum şi către preşedintele României, pentru a analiza şi pentru a decide în acord cu competenţele constituţionale pe care fiecare le are”, a declarat Tudorel Toader.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *