Lămpi inteligente pentru iluminat public în comuna Ucea


  • Comuna Ucea investește în iluminat public inteligent: peste 240 de lămpi vor fi modernizate printr-un proiect finanțat de AFM

 

 

Comuna Ucea face un pas important spre modernizare și protecția mediului. Primarul Ștefan Marius a anunțat că, în data de 20 noiembrie 2024, a fost depus proiectul „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public din Comuna Ucea, județul Brașov”, în cadrul programului derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Veștile bune au venit la finalul anului trecut: pe 30 decembrie 2025 a fost semnat contractul de finanțare, în valoare de 983.350,55 lei, pentru implementarea acestui proiect.

Prin această investiție, cetățenii din Ucea de Sus și, parțial, din Ucea de Jos vor beneficia de un sistem modern de iluminat public. În total, 242 de lămpi vechi vor fi înlocuite cu corpuri de iluminat inteligente, controlate de la distanță. Noul sistem va permite ajustarea consumului în funcție de necesități, ceea ce va duce la economii semnificative de energie și la reducerea impactului asupra mediului.

„Prin acest proiect, comuna Ucea face un pas important spre respectarea normelor de protecție a mediului și spre creșterea calității vieții locuitorilor. Este important de menționat că pentru această investiție nu trebuie să asigurăm o cofinanțare din bugetul local, toți banii vin de la AFM”, a transmis primarul Ștefan Marius.

Totodată, edilul anunță că administrația locală are pregătit un nou proiect de iluminat inteligent pentru următoarea sesiune de depunere, care vizează restul satului Ucea de Jos, precum și localitățile Corbi, Feldioara și Sumerna.Este posibil ca viitoarea sesiune să se deschidă în primăvară, însă o confirmare exactă în acest sens nu există încă.

Modernizarea iluminatului public este una dintre direcțiile strategice ale Primăriei Ucea pentru dezvoltarea durabilă a comunei și adaptarea la standardele europene de eficiență energetică.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.