Legea dării în plată, inițiată de deputatul făgărășean, a fost adoptată!!


 

11113883_457771741056599_3279797165412575823_n

Legea a fost votată cu 207 voturi pentru şi un vot împotrivă.

 

Legea dării în plată a fost votată! V-am promis încă de anul trecut, că pentru a trece legea asta voi pune la bătaie tot ce am mai bun în mine”,a declarat deputatul făgărășean Daniel Zamfir, iniţiatorul legii.

Legea se va aplica pentru cei care au luat creditul pentru achiziţia unei locuinţe sau a unui teren pe care să se construiască locuinţa, chiar şi în cazul creditelor de nevoi personale cu ipotecă.

Deputaţii jurişti au votat aplicarea legii şi persoanelor care se află în prezent în procedură de executare silită de către bănci. De asemenea, au adoptat un amendament care prevede ca legea să nu se aplice persoanelor care au fost condamnate prin hotărâre definitivă pentru infracţiuni privind creditul pentru care solicită darea în plată.

Banca Naţională a României a identificat pentru prima dată un risc sistemic sever intern, pe fondul intensificării iniţiativelor legislative din ultimele şase luni privind reglementarea domeniului financiar-bancar, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care s-a referit la legea dării în plată, pentru care a rămas problema retroactivităţii în forma adoptată în Comisia juridică.

capital.ro

 




One thought on “Legea dării în plată, inițiată de deputatul făgărășean, a fost adoptată!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.