Ţara Făgăraşului are peste un milion de metri pătraţi de turbărie. Toată această suprafaţă se află în comuna Mândra şi este un teren mlăştinos de sute de ani. De fapt, astfel este o turbărie, un teren de pe care apa nu seacă niciodată.
Zona umedă se vede foarte bine de la înălţimea digurilor care s-au construit în vremea lui Ceauşescu la Mândra, pentru a deservi hidrocentrala de pe Olt de aici. Terenul este umed în permanenţă şi este acoperit cu stuf şi trestie.
În vremea lui Ceauşescu a existat intenţia ca o parte din turbărie să fie introdusă în circuitul agricol, dar acest fapt nu s-a mai întâmplat.
Conform şefului SVSU Mândra, Andrei Beleaua, suprafaţa turbăriei din această comună este de 1.054.592 metri pătraţi. Acestea sunt atât terenuri ale comunei, cât şi cu proprietari privaţi.
În subsolul acestei zone mlăştinoase se află turba, un fel de cărbune nematurat care este solid în proporţie de 10% şi lichid în proporţie de 90%. El poate fi folosit în multe ramuri, de la îngrăşământ în agricultură, la combustibil în termie sau izolator termic în construcţii.
În toată ţara sunt aproape 500 de turbării, iar cea mai mare este în judeţul Suceava şi se apropie de 700 de hectare. Turba s-a format în ele lent, în sute sau mii de ani, prin descopunerea materialului vegetal, fie că vobim de plante sau chiar de copaci. În general, un strat de un milimetru de turbă se formează într-un an de zile.
În zonele în care există turbării, aerul este mai sănătos, pentru că aceste mlaştini acumulează câte 5 tone de dioxid de carbon pe hectar pe an și pot reține carbonul, în stratul de turbă, chiar și 14.000 de ani, după cum arată studiile publicate de expertul biolog dr. Sorin Ștefănuț, unul dintre cei care au cercetat turbăriile din România. În consecinţă, locuitorii satului Mândra respiră un aer mai curat decât există în alte localităţi din zona noastră, chiar şi din ţară.
Satul Mândra, după recensământul din 2021, figurează cu o populaţie de 1.046 de locuitori. Asta înseamnă că fiecărui locuitor îi revine aerul curat produs de echivalentul a 1.008 metri pătraţi de turbărie.
(Cristina Cornilă)