Pentru că avem multe de spus!

.

Locul II pentru echipa de baschet fete de la Colegiul Național „Radu Negru“


Luni, 9 martie, a avut loc în sala de sport Brașovia din Brașov faza județeană a competiției de bachet fete, întrecere rezervată elevelor din învățământul gimnazial, din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Național. Echipa de baschet fete a Colegiului Național „Radu Negru“, antrenată de prof. Dragoș Bogdan, a câștigat faza regională (Făgăraș – Victoria – Rupea) și asfel și-a câștigat dreptul de a participa la această competiție.

La Brașov s-au întâlnit cele mai bune echipe de baschet fete din județ, iar la finalul întrecerii sportivele de la Radu Negru s-au clasat pe locul al II-lea. Competiția s-a desfășurat pe două grupe, iar câștigătoarea fiecărei grupe a jucat finala mare, iar locul II din fiecare grupă a jucat finala mică pentru locurile II, III, IV.

Colegiul Național „Radu Negru“ a câștigat la grupa din care a făcut parte și astfel s-a calificat în finala competiției, unde a întâlnit Școala Generală nr. 30 din Brașov. La finalul unui meci dramatic, Școala Generală nr. 30 din  Brașov s-a impus cu scorul de 16-15, astfel Colegiul Național Radu Negru a pierdut doar la un punct diferență și s-a  clasat pe locul II la faza județeană.

Echipa de bachet fete este compusă din următoarele sportive: Groza Lidia, Contatore Paula, Motoc Valentina, Lucaci Lavinia, Dobrid Daria, Mogoș Ana, Groza Miriam, Oprean Ioana, Cocan Maria, Arzoiu Adriana, Bărdaș Alexia.

A fost o competiție extrem de echilibrată, la care au participat formații bine pregătite din punct de vedere tehnico-tactic și fizic. Am reușit să câștigăm grupa a doua, iar în finală am fost doar la un pas să câștigăm și să ne calificăm la faza următoare a competiției., Vreau să le felicit pe fete pentru ambiția și dăruirea de care au dat dovadă, iar performanța este cu atât mai mare cu cât șase dintre fete sunt cu un an – doi sau chiar trei ani mai mici față de limita de vârstă“, a declarat Dragoș Bogdan, prof. educație fizică la Colegiul Național „Radu Negru“.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.