Lucrările de reparație pe DN1 avansează spre Perșani. Vor dura câteva săptămâni


Reparațiile asfaltice pe suprafețe întinse de pe Drumul Național 1 continuă în județul Brașov și au ajuns în zona cuprinsă între localitățile Vlădeni și Perșani.

Echipele Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov intervin cu utilajele proprii, iar lucrările vor dura câteva săptămâni, în funcție de condițiile meteo și de ritmul operațiunilor.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență în zona șantierului și să respecte semnalizarea rutieră temporară. Reprezentanții DRDP Brașov reamintesc că aceste lucrări sunt esențiale pentru îmbunătățirea siguranței rutiere și a confortului în trafic.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.