Micii informaticieni de la Clubul Copiilor din Făgăraş


În zilele noastre, cu toții ne lovim de informatică în viața de zi cu zi: la școală, când urmăm un profil real, acasă, când setăm un calculator sau chiar pe stradă, când comandăm online. Copiii şi părinţii lor înţeleg utilitatea informaticii încă din primii ani de şcoală ai elevilor, astfel că aceştia sunt cei care ajung să studieze gratis această disciplină la Clubul Copiilor din oraş. O fac în timpul liber, după orele de curs, iar după doar câteva luni din anul şcolar sunt deja în stare să participe la concursuri naţionale de informatică, specifice vârstei lor.

,,În fiecare an şcolar, după ce parcurgem cursuri de pregătire, ne înscriem la diverse concursuri, fie că sunt judeţene, fie regionale, fie naţionale. De exemplu, cu copiii de la cercul de informatică am participat sâmbătă la un concurs desfăşurat la Bucureşti şi numit ,,Planeta albastră”, care este organizat de Palatul Naţional al Copiilor şi Clubul Copiilor, sector 6, Bucureşti. Elevii noştri s-au înscris la trei secţiuni: grafică pe calculator, programare scratch, editare video”, a declarat prof. Liliana Comanici, coordonatoarea Cercului de informatică şi, totodată, directorul Clubului Copiilor Făgăraş.

prof. Liliana Comanici – Clubul Copiilor

Trei copii au optat pentru secţiunea de grafică pe calculator: Bărcuţean Alexandra (clasa a II-a), Kis Denisa (clasa a IV-a), Şerban Ianis (clasa a V-a);

Doi dintre copii au optat pentru secţiunea de programare scratch: Cîltea  Vlad (clasa a IV-a), Puia Gabriela (clasa a V-a);

A fost şi o participare la secţiunea editarea video: Postma Iris (clasa a IX-a).

Materialele celor 6 elevi de la Clubul Copiilor din Făgăraş au ajuns la Bucureşti, sâmbătă, 22 aprilie, în format on-line. Aceştia vor aştepta nerăbdători rezultatele, până când se va termina jurizarea.

Cercul de Informatică de la Clubul Copiilor din Bucureşti numără aproximativ 100 de copii, împărţiţi pe grupe, începând cu clasa a II-a şi până la terminarea liceului.

(Cristina Cornilă)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.