Pentru că avem multe de spus!

.

Modernizarea drumului Victoria – Viştişoara – Sâmbăta, la anu’ şi la mulţi ani!


65090587_2417124495023876_2786701246956830720_nDrumul pe sub munte care face legătura dintre zonele turistice din Ţara Făgăraşului riscă să aibă destinul Drumului Ruşinii, cel dintre Şercaia şi Hoghiz, care a stat 10 ani nereparat, până a devenit demn de secolul în care trăim.

Drumul Victoria – Viştişoara – Sâmbăta, cunoscut ca DJ 102 G, pare să fie în ,,chinurile facerii”. Documentaţii, expertize, rapoarte, licitaţii, suspendări de licitaţii, reveniri, comunicări peste comunicări de peste un an de zile, iar drumul tot aşa arată!

Un consilier local din oraşul Victoria, Traian Tabacu, a urmărit evoluţia a ceea ce s-a anunţat a fi modernizarea drumului. Din corespondenţa purtată între acesta şi Consiliul Judeţean (CJ) Braşov, se constată în primvara lui 2018 (luna iunie) erau finalizate expertiza şi proiectul tehnic, ,,urmând a se definitiva alegerea constructorului”, după care ,,se va demara execuţia”.

În toamna aceluiaşi an (luna septembrie), Consiliul Judeţean Braşov informează că este tot la stadiul în care sunt terminate expertiza şi proiectul tehnic, ,,urmând a se definitiva alegerea constructorului”, după care ,,se va demara execuţia”.

65182060_386242435344054_8442667048252735488_nDouă luni mai târziu (luna noiembrie), dar tot în toamna lui 2018, ,,procedura de licitaţie în vederea atribuirii contractului de execuţie lucrări este în stadiul de analiză a documentaţiei de atribuire de către  Agenţia Naţională de Achiziţii Publice” şi se preconizează că licitaţia se va încheia în cursul anului 2019.

Pe SEAP licitaţia este publicată în decembrie 2018.

În 2019, surpriză, procedura de achiziţie se suspendă ,,în vederea actualizării valorii estimate, ca urmare a OUG 114/2018”.

Este vorba de mai puţin de 10 km de drum judeţean, mai precis 9,9 km, şi nu de vreo autostradă cu mai multe benzi pe sensul de mers.

,,Ce să mai înţeleagă un om obişnuit din toată birocraţia aceasta? Eu lucrez la parcul industrial din oraşul Victoria şi pot să vă spun că toţi potenţialii investitori care vin la noi îşi pierd din optimism imediat ce văd drumul”, a spus consilierul local Traian Tabacu.

1

1

2

2

3

3

4

4




One thought on “Modernizarea drumului Victoria – Viştişoara – Sâmbăta, la anu’ şi la mulţi ani!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.