Muzeul „Valer Literat“ își deschide porțile pentru Noaptea Muzeelor


expozitie muzeu (5)Sâmbătă, 20 mai, va avea loc o nouă ediţie a evenimentului Noaptea Muzeelor. Și de această dată Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat“ își va deschide larg porțile pentru turiști.

Programul de vizitare sâmbătă va fi între orele 17.00 și 24.00, atunci când se va putea vizita muzeul gratis. Cu această ocazie, cei care vor călca pragul instituției de cultură vor putea vizita și expoziția „În dulcele stil clasic“, ce cuprinde picturi atât din Țara Făgărașului, cât și din țară.

Vernisajul va avea loc la ora 18.00.

Și de această dată Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat“ se alătură evenimentului „Noaptea Muzeelor“, este cea de-a 6-a ediție pe care noi o organizăm la Făgăraș.  Avem deschis gratuit pentru turiști de la ora 17.00 până la 24.00, ultima intrare fiind 23.00. Turiștii vor putea vizita circuitul interior, etajul I și Sala Tronului. Pe circuitul exterior nu vom permite accesul, pentru a evita situațiile neplăcute“, ne-a spus Elena Băjenaru, directorul Muzeului Țării Făgărașului „Valer Literat“.

Și de această dată reprezentanții muzeului se așteaptă la un număr mare de turiști. Anul trecut, în doar câteva ore, aproape 2.000 de curioși au vizitat cetatea din Făgăraș.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.