Nicolae Marian, onorat la Făgăraș. Mariana Tîrcă a preluat diploma de cetățean de onoare în numele fostului antrenor


  • Joi, 25 septembrie, în cadrul ședinței Consiliului Local Făgăraș, a fost înmânată diploma pentru noul cetățean de onoare al municipiului, antrenorul emerit Nicolae Marian.

Deoarece acesta nu a putut fi prezent, din cauza vârstei înaintate, documentele i-au fost preluate de fosta sa sportivă, handbalista Mariana Tîrcă.

Domnul Marian nu a fost prezent, a venit doamna Mariana Tîrcă și a preluat Hotărârea de Consiliu, diploma și placheta. Așa cum spune legea, în următoarea ședință de Consiliu Local se înmânează aceste documente. Noi îi urăm sănătate și este o onoare pentru municipiul Făgăraș ca fostul antrenor să fie cetățean de onoare al municipiului”, a declarat Gheorghe Sucaciu, primarul municipiului Făgăraș.

La ședință, Mariana Tîrcă a citit mesajul transmis de antrenorul său de suflet, Nicolae Marian, acum în vârstă de 93 de ani.

Încep prin a vă mulțumi tuturor pentru onoarea pe care mi-ați făcut-o, de a-mi decerna merituoriul titlu de cetățean de onoare al municipiului Făgăraș. Vârsta înaintată pe care o am este o vârstă a bilanțului a întregii vieți. Familial și social mă consider împlinit, starea de sănătate pe care am avut-o până acum mi-a permis să muncesc cu seriozitate și abnegație, dragoste și devotament. Bilanțul a fost concretizat și prin rezultatele pe care le-am avut în handbal, sportul din care am făcut un scop, un crez, o încununare a carierei unui dascăl și antrenor”, a transmis Nicolae Marian.

Titlul de cetățean de onoare a fost acordat lui Nicolae Marian încă din ședința anterioară a Consiliului Local. Atunci, evenimentul a avut o puternică încărcătură emoțională prin prezența Marianei Tîrcă, considerată una dintre cele mai valoroase handbaliste din istoria României.

Nicolae Marian este un profesionist desăvârșit, un pedagog de la care am avut ce învăța. Am învățat lucruri deosebite despre sport de la primul meu antrenor, care mi-a călăuzit pașii și mi-a oferit exemple pentru întreaga carieră. A dedicat viața handbalului și sportului, sacrificând adesea timpul personal pentru binele colectiv”, a spus atunci, cu emoție, Mariana Tîrcă.

Nicolae Marian este recunoscut ca unul dintre antrenorii care au modelat generații de sportive, fiind primul antrenor al Marianei Tîrcă. A pregătit echipele de junioare ale Școlii Sportive Făgăraș și a obținut rezultate notabile la nivel național. Pentru activitatea sa a fost distins cu titlul de „Antrenor Emerit” în 1999.

Prin acest gest, Consiliul Local Făgăraș a dorit să aducă un omagiu unui om care și-a dedicat întreaga viață sportului și comunității.

(Alina ROMAN)




One thought on “Nicolae Marian, onorat la Făgăraș. Mariana Tîrcă a preluat diploma de cetățean de onoare în numele fostului antrenor

  1. Crâznic Ioan

    Felicitări domnule antrenor pentru întreaga activitate dedicată sportului și handbalului local și național. Mă simt onorat că, am fost deseori martorul succeselor dumneavoastră ca antrenor și ca om! Vă doresc multă sănătate, prof.ing.antrenor Ioan Crâznic.

    În atenția consilierilor de la Partida Romilor din Făgăraș: este lăudabil faptul că se obțin diverse proiecte pentru comunitate dar oare, nu ar fi cazul să aveți în vedere un altfel de proiect cu impact, atât pentru comunitate cât și pentru mediu și anume, ecologizare periodică a domeniului public din cartierul combinat?! Vă doresc numai bine!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.