Nitroporos a intrat în FALIMENT!


nitroporosnitroporos1nitroporos3nitroporos4Este oficial: Societatea Nitroporos a intrat în faliment!

Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare de către președintele Sindicatului Liber Nitramonia – Rompiro, Lucian Cupu.

Acesta a adăugat și Hotărârea Adunării Creditorilor și Hotărârea Tribunalului Brașov

„Informare salariați Nitroporos. Societatea Nitroporos a intrat în Faliment. Alăturat atașăm Hotărârea Adunării Creditorilor publicată în Buletinul Procedurilor de insolvență precum și Hotărârea Tribunalului Brașov în dosarul 5888/62/2013 al SC Nitroporos SRL“, a scris acesta pe facebook.

 

Liderul sindical Lucian Cupu a precizat că falimentul înseamnă vânzare de active, fără datorii. „Atenție, însă. Nitroporos nu are patrimoniu. Patrimoniul este la Compania Gladwell. Cu alte cuvinte, Viromet S.A. a cumpărat activele de pe platformă, ulterior Viromet a vândut companiei Gladwell Energy partea sa de participare. Astfel, acționarul majoritar la Nitroporos era Gladwell Energy și Gladwell Limited, companii ale lui Ion Niculae. Nitroporos a închiriat aceste active, iar Nitroporos avea doar datoriile și salariații. Se știe că în caz de faliment se vinde patrimoniul, dar în cazul de față societatea nu are așa ceva. În opinia mea, puținul patrimoniu de care dispune Nitroporos este insuficient în recuperarea creanțelor, iar din acest faliment cei care vor pierde sunt cei care au de recuperat bani. Patrimoniul de fapt rămâne la Compania Gladwell. Acest faliment este o mare țeapă dată creditorilor. Creditori care sunt finanțele, salariații și alții“, a declarat Lucian Cupu, liderul de sindicat.

La Nitroporos, în momentul de față, au mai rămas 150 de salariați care, conform lui Lucian Cupu, într-un final vor fi concediați toți.

Înființată în 2008

Societatea Nitroporos SRL a fost înfiinţată pe data de 7 martie 2008. Pe data de 22 octombrie 2007, ca urmare a procedurilor de lichidare voluntară, aproximativ 80% dintre cei 569 de angajaţi ai celor cinci societăţi de pe platformă (Nitroexplosives, Nitrofertilizer, Nitrocontrol, Nitroservice şi Nitrotrans) au primit preavizul în vederea disponibilizării cu acordarea plăţilor compensatorii conform OUG nr. 116/2007, în prima etapă de disponibilizări.
Combinatul chimic şi-a reluat activitatea abia în septembrie 2010, în urma unor investiţii cifrate de Niculae la 47 de milioane de euro. Din această sumă, zece milioane de euro au fost achitaţi Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în momentul preluării companiei.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.