Pentru că avem multe de spus!

.

O firmă prohoveană va acorda consultanță tehnică de peste 90.000 de euro pentru restaurarea Cetății


Restaurarea fortificaţiei din Făgăraş va fi realizată cu fonduri obţinute de municipalitate prin Programul Operațional 2014 – 2020.

Contractul de finanţare a fost semnat de către Primăria Făgăraş în vara acestui an. Proiectul are o valoare de 21,80 milioane lei. 21,36 milioane lei din această sumă sunt bani care nu se vor mai rambursa.

Cetate

Pentru a implementa proiectul, autorităţile au contractat şi servicii de consultanţă. Potrivit bizbrasov.ro, pentru desemnarea unui consultant a fost organizată o licitație, la care s-au prezentat două firme.

Licitaţia a fost câştigată de firma Duopart Consulting din Ploiești. Această firmă va asigura consultanţă tehnică pe durata derulării proiectului, în sumă de 435.000 de lei. Se estimează că proiectul se va întinde pe parcursul a 25 de luni.

Conform contractului de finanțare, lucrările ar urma să fie terminate în luna septembrie a anului 2019.




One thought on “O firmă prohoveană va acorda consultanță tehnică de peste 90.000 de euro pentru restaurarea Cetății

  1. Vasile Breazu

    …si eu ma intreb, citi din banii astia se vor folosi cu adevarat pentru cetate? Ce folos vor avea cetatini din Fagaras de pe urma acestei investitii?
    De ce nu se ocupa primaria sa reconstruiasca strazile Fagarasului, sa se scape de saormariile din fata catedralei (alta investitie de folos ptr. fagaraseni) si sa faca orasul sa arate ca un oras adevarat montan. Chiar crede-ti ca investitia in cetate va atrage turistii? Eu cred ca daca orasul va arata ca un oras cu adevarta montan va avea mai multa priza la turism…..dar cine sint eu??? Primaria stie mai bine cum sa-si umple buzunarele cu banii europeni.
    Cu tot respectul,
    Vasile

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.