O mini orchestră a cântat aseară, la lumina beculeţelor, în parcul central al Făgăraşului


Dacă aţi trecut vineri seara prin parcul din faţa Primăriei, probabil v-aţi oprit şi aţi ascultat un grup de muzică clasică. Dacă nu aţi trecut, vă spunem că a fost o atmosferă pe care urbea şi-ar dori-o în fiecare wekeend.

Grupul Traffic Strings a fost invitat să susţină un concert în prima din cele ,,Trei seri culturale în inima României”, un eveniment organizat la a doua ediţie de Casa Municipală de Cultură.

A fost o seară dedicată în special folclorului românesc, dar grupul Traffic Strings interpretează şi arii de Bach, Vivaldi, jazz, tango ori rock instumental.

Concertul celor de la Traffic Strings s-a desfăşurat sub lumina unor beculeţe artizanale, după căderea întunericului, iar publicul a luat loc pe paleţi coloraţi şi pe băncile din parc.

,,M-am gândit ca acest eveniment să aibă loc în fiecare vară şi să aducem la Făgăraş trupe altfel, cu muzică pe care nu o prea ascultă făgărăşenii, dar – concertele fiind în aer liber – să ajungem noi la sufletul oamenilor fără a-i chema pe ei la noi. Vineri seara am avut grupul Traffic Strings cu muzică românească, sâmbătă seara va fi muzică folk, unde aşteptăm cât mai multă lume şi ne bucurăm foarte tare că şi Atelierul de Chitară s-a apropiat proiectului nostru şi va cânta împreună cu Walter Ghicolescu. Duminică va fi jazz, muzica mea preferată. Anul trecut am avut acest festival când ar fi trebuit să fie Zilele oraşului, care nu s-au ţinut pe fondul pandemiei. Anul acesta, pentru că s-au ţinut Zilele Făgăraşului în perioada 20-21 august, am mutat serile culturale în perioada 26-28 august”, a declarat Diana Gribincea Popa, directorul Casei de Cultură.

Diana Gribincea Popa

Cea de-a doua ediție a Festivalului „Trei seri culturale în inima României” a început vineri dimineaţă, în parcul central al Făgăraşului.

Primul moment din program a fost spectacolul cu piesa „Triunghiul în patru colțuri”, de Ion Sava, pus în scenă de trupa Thalia.

Spre seară, festivalul a continuat cu concertul grupului Traffic Strings, după care atmosfera a fost întreținută de DJ Popix.

Sâmbătă, 27 august, este programată seara de muzică folk, în cadrul căreia vor concerta Walter Ghicolescu şi Atelierul de Chitară al Asociației „Hai la chitară”, coordonator preot Marius Demeter. La final, participanţii se vor delecta cu muzica lui DJ Popix.

În ultima seară de festival, duminică, 28 august, George Ciolpan va prezenta un spectacol de pantomimă, iar la ora 20:00 va începe seara de jazz susţinută de trupa Soul Serenade şi Alexandru Olteanu. DJ Dropside va încheia programul festivalului.

„Trei seri culturale în inima României” este un eveniment organizat de Casa Municipală de Cultură Făgăraș şi susţinut de Consiliul Județean Brașov cu suma de 15.000 de lei, în cadrul Programului privind acordarea de finanţări nerambursabile din bugetul propriu al judeţului pe anul 2022 pentru proiectele culturale iniţiate de autorităţi şi instituţii publice.

 

(Cristina Cornilă)

 

 

 

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.