O tânără de doar 20 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier petrecut pe drumul către Mănăstirea Berivoi


O tânără de doar 20 de ani și-a pierdut viața în această seară, într-un grav accident petrecut pe drumul către Mănăstirea Berivoi.

Alți doi pasageri din mașina condusă de un tânăr de 19 ani au suferit leziuni corporale.

,,Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Făgăras s-au deplasat în această seară, în regim de urgență, la un accident rutier, produs pe drumul ce duce către Mănastirea Berivoi. La fața locului, pe un segment de drum în curbă, a fost identificat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, cu multiple avarii. În vehiculul condus de un tânăr, de 19 ani, se mai aflau 3 pasageri, care au suferit leziuni corporale. Din păcate, pentru unul dintre aceștia, o fată de 20 de ani, manevrele de resuscitare nu au dus la stabilizarea vitală a organismului și a fost declarat decesul”, a informat agent șef principal de poliție Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

În cauză, la acest moment, se afectuează cercetări, în dosarul penal deschis de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetări care vor stabili, sub coordonarea procurorului de caz, condițiile și circumstanțele exacte care au dus la producerea accidentului.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.