Ordin de protecție provizoriu față de un făgărășean care și-a amenințat soția


Un bărbat în vârstă de 47 de ani din Făgăraș s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare după ce și-ar fi amenințat soția cu acte de violență. Incidentul s-a petrecut aseară, iar bărbatul era sub influența alcoolului.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințarea”. În fapt, la data de 19 februarie a.c., în jurul orei 20.00, un bărbat, în vârstă de 47 ani din mun. Făgăraș, jud. Brașov, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții în contradictoriu, ar fi amenințat-o pe soția sa, în vârstă de 45 ani, cu acte de violență, creându-i acesteia o stare de temere. În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat“, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Brașov

De asemenea, cercetările sunt continute în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.