Patru blocuri din Făgăraş vor fi izolate cu bani europeni


Locuitorii din 159 de apartamente din Făgăraș vor fi beneficiari ai unei investiții care se ridică la suma de 5.092.918 lei.

Patru blocuri din municipiul Făgăraş vor fi eficientizate energetic cu bani europeni. Proiectul este în etapa licitaţiei de lucrări, procedura fiind lansată marţi, 16 noiembrie, de Primăria Făgăraş. Conform anunţului licitaţiei, investiţia este estimată la 5.092.918 lei cu tot cu TVA, iar ofertele pot fi depuse până în 13 decembrie 2021, anunță colegii de la Bună Ziua Brașov.
În cazul în care se va găsi un constructor, acesta va trebui să finalizeze lucrările în termen de 7 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Proiectul presupune reabilitarea a 4 blocuri, cu un total de 159 de apartamente. Trei dintre imobile sunt pe strada Câmpului, iar unul pe strada Teilor. La cele patru blocuri se vor termoizola pereţii exteriori, dar şi zona perimetrală a ferestrelor. De asemenea, se va izola planşeul dintre subsol şi parter, precum şi cel de la ultimul nivel. Proiectul mai prevede schimbarea elementelor de tâmplărie şi închiderea balcoanelor. Tot pentru a se reduce consumul de energie, pe casa scării se vor monta corpuri de iluminat cu LED şi senzori de mişcare, astfel încât becurile să se aprindă numai când trec oameni.
Conform caietului de sarcini, proiectul trebuie finalizat în termen de 7 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.