Percheziții de amploare în județul Brașov și alte județe, inclusiv în Capitală: o grupare lua credite online cu buletine false


Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, percheziţii în județul Brașov şi în alte judeţe, inclusive în Capitală, la persoane suspectate că au folosit 160 de cărţi de identitate false şi peste 70 de documente reale pentru a contracta credite online, provocând un prejudiciu de peste un milion de lei.

,,La data de 11 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pun în executare 14 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Timiş, Braşov, Dâmboviţa, Gorj, Mehedinţi, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals”, anunţă, miercuri, Poliţia Română.

Sursa citată a precizat că, în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023, ar fi fost utilizate 73 de cărţi de identitate reale şi 160 de cărţi de identitate falsificate. ,,Cu ajutorul acestora, s-ar fi obţinut 233 de credite online, cauzând un prejudiciu de 1.079.300 de lei”, a mai transmis sursa citată.

La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş vor fi câduse peste 10 persoane, în vederea audierii.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.