Podul de la Voila ar putea fi deschis în primăvară


Constructorul sibian care lucrează la „podul NATO” de la Voila s-a mobilizat serios, iar lucrările la acest obiectiv, mult aşteptat de locuitorii din Cincşor şi Cincu, dar şi de militarii de la baza militară de la Cincu, se derulează în ritm alert. În acest moment se lucrează la platforma de rulare (cea pe care vor merge maşinile).

Potrivit unor surse din Consiliul Judeţean Braşov, sunt mari şanse ca podul să fie inaugurat în această primăvară, în aprilie sau mai, mai devreme decât termenul prevăzut în contract, spun colegii de la Bună Ziua Brașov.

Reamintim că în toamna lui 2024 au început lucrările la noul pod de la Voila, după ce s-a derulat o adevărată epopee cu distrugerea celui vechi, finalizată într-un final prin implozie, după ce au fost divergențe de opinie între inginerii constructului și cei ai Hidroelectrica. Apoi, aceleași părți nu s-au înțeles nici în privința fundațiilor.

n contractul inițial semnat cu o asociere de firme din Sibiu scria că lucrările vor costa 16 milioane lei. De atunci, investiția a crescut cu 11 milioane de lei, însă noua construcție va putea suporta tonaje mai mari decât cel vechi. Podul lung de aproape 100 de metri și lat de 13,5 metri ar urmă să fie gata în primăvar acestui an. Conform proiectului, pe noul pod vor putea trece încărcături militare de până la 100 de tone.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.