Preotul catolic din Șercaia împreună cu 50 de enoriași pleacă să-l întâlnească pe Papa la Blaj


 

bisrica greco catolica sercaiaPreoții Greco-catolici și romano-catolici din Țara Făgărașului se pregătesc intens pentru venirea Suveranului Pontiv.

Papa Francisc începe vineri o vizită de trei zile în România, iar prima oprire va fi la București. O altă vizită o va efectua la Iași, iar momentul ce mai așteptat va fi vizita la Blaj, aoclo unde va fi așteptat de sute de mii de credincioși.

Am stat de vorbă cu preotul greco-catolic din Șercaia – Ginta Romulus Nicolae, care ne-a spus că va participa la evenimentul de la Blaj, împreună cu alți 50 de credincioși din Parohia sa și nu numai.

Vineri, 11 ianuarie 2019, întreaga Biserică Catolică din România am primit cu bucurie vestea că Suveranul Pontif  va vizita țara noastră. Și mai mare a fost bucuria atunci când am aflat că pe parcursul vizitei sale, Sfântul Părinte, va poposi pentru o zi și la Blaj, unde în cadrul Sf. Liturghii va beatifica șapte episcopi greco-catolici, martiri, încarcerați și uciși de regimul comunist din ură față de credință. Imediat după primirea acestei vesti au început pregătirile în vederea unei cât mai bune organizări a evenimentului, fiecare parohie întocmind tabele cu credincioșii greco-catolici și nu numai, care vor participa la acest eveniment, pentru a putea avea acces pe Câmpia Libertății, unde se va oficia Sfânta Liturghie. Cu ocazia vizitei Apostolice a Sf. Părinte Papa Francisc în România, comunitate greco-catolică din Șercaia va fi prezentă la Blaj, cu un număr de 50 de credincioși și 2 voluntari. Pe lângă aceștia vor participa și alți credincioși, preoții și voluntari din parohiile protopopiatului greco-catolic Făgăraș“, ne-a spus părintele Ginta Romulus Nicolae.

Papa FranciscVizită istorică

Această vizită a Papei Francisc are loc la distanță de 20 de ani de la ultima venire a unui Suveran Pontif în țara noastră – papa Ioan Paul al II-lea.

Sâmbătă, papa Francisc va merge la Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc, va vizita Catedrala “Sfânta Maria Regina” din Iași și va participa la o întâlnire cu tineri și familii la Palatul Culturii din Iași.

Duminică Suveranul Pontif va participa la Divina Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi martiri greco-catolici la Câmpia Libertății din Blaj și va avea o întâlnire cu comunitatea romă din localitate.

Vizita în România a papei Francisc se va încheia pe 2 iunie cu ceremonia plecării oficiale de pe Aeroportul Internațional Sibiu, în prezența președintelui Klaus Iohannis și a soției acestuia.

(Alina ROMAN)




One thought on “Preotul catolic din Șercaia împreună cu 50 de enoriași pleacă să-l întâlnească pe Papa la Blaj

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.