Prima turmă de zimbri din Munții Făgăraș se pregătește să se mărească cu noi exemplare în această toamnă


  • În cadrul proiectului LIFE Carpathia, finanțat de Comisia Europeană prin programul LIFE și de Endangered Landscapes Programme, în toamna anului trecut au poposit în Munții Făgăraș primii zimbri după mai bine de 200 de ani de la dispariția lor din pădurile României. Zimbri au venit dintr-o rezervația din Germania și din Munții Carpați din Polonia, anunță Conservation Carpathia.

În primele luni aceștia au fost găzduiți într-o zonă de carantină, fiind supravegheați în permanență; au fost realizate analizele și tratamentele relevante acolo unde a fost cazul, conform cerințelor legislației în vigoare. Ulterior, în iarna trecută zimbri au fost eliberați într-o zonă mai mare de aclimatizare, astfel având ocazia să se adapteze mai ușor mediului înconjurător (temperatură, relief, vegetație, prădători etc.). Fundația Conservation Carpathia va realiza acțiuni de monitorizare a zimbrilor pentru a putea verifica gradul de adaptabilitate, dar și pentru a preveni eventuale întâlniri neașteptate cu oamenii din comunitățile învecinate, ca urmare a procesului de reintroducere. Astfel, orice informație legată de activitatea și acțiunile noilor locuitori a Munților Făgăraș în natură este folositoare și oamenii sunt încurajați să contacteze fundația prin reprezentantul Adrian Aldea (a.aldea@carpathia.org).

Pentru a asigura toate condițiile necesare, procesul de reintroducere se realizează în trei zone (minim 30 de indivizi în fiecare zonă) între care zimbri se pot deplasa și migra, facilitând în timp întâlnirea indivizilor din cele trei grupuri.

În fiecare zonă se introduce un grup inițial de minim 10 exemplare și ulterior, anual să se suplimenteze cu mici grupuri de 5 exemplare, până când se va ajunge ca în fiecare locație să avem grupuri de minim 30 exemplare.

În ultimele luni au început demersurile pentru a pregăti aducerea primilor zimbri și în a doua zonă, la Leresti, județul Argeș. Urmează ca în perioada următoare să fie stabilită și o a treia zonă din Munții Făgăraș, conform strategiei de reintroducere. În toamna acestui an, fundația plănuiește să aducă zimbri și în aceste două noi zone.

sursă: Conservation Carpathia







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.