Primăria orașului Victoria renunță la focul de artificii de sărbători și redirecționează fondurile către copiii din comunitate


Primăria orașului Victoria a anunțat că, în acest an, tradiționalul foc de artificii nu va mai avea loc. Decizia a fost luată după ce Inspectoratul pentru Situații de Urgență a aprobat o singură locație pentru desfășurarea spectacolului pirotehnic – zona din apropierea Liceului Tehnologic „Dr. Alexandru Bărbat”. Spațiul este însă prea îndepărtat de centrul orașului și nu oferă vizibilitatea necesară unui astfel de eveniment.

Alte zone care, în mod firesc, ar fi permis un spectacol cu public – centrul orașului sau stadionul – nu au primit aviz favorabil. În plus, administrația locală a ținut cont și de limitările bugetare impuse de legislația actuală, dar și de impactul zgomotului asupra animalelor, stresate anual de exploziile specifice sărbătorilor.

În acest context, Primăria a ales să folosească fondurile pentru un gest cu impact direct în comunitate: achiziționarea a peste 800 de pachete cu dulciuri, destinate tuturor copiilor din oraș, de la grădiniță până la ciclul gimnazial. Echipa primăriței Camelia Bertea s-a mobilizat zilele trecute, iar pachetele, pregătite cu atenție, au fost deja distribuite către instituțiile de învățământ. Copiii le vor primi începând de mâine.

„Le mulțumesc din suflet ajutoarelor Moșului pentru sprijin. Am reușit să ajung și eu la o grupă de copii. M-au topit cu îmbrățișările lor și mi-au spus că sunt primărița lor”, a declarat Camelia Bertea.

Administrația locală anunță că, începând de anul viitor, va analiza alternative moderne și prietenoase cu mediul, precum spectacolele cu drone sau lasere. Acestea ar permite organizarea în mai multe zone ale orașului și ar oferi locuitorilor o experiență vizuală de calitate, fără disconfortul creat de zgomot.

Primăria Victoria transmite că prioritatea este să creeze momente de bucurie reale pentru comunitate și să gestioneze responsabil fondurile publice, mai ales în contextul restricțiilor bugetare din acest an.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.