Primăria Șercaia a achiziționat în 2023 un buldoexcavator, o remorcă și cupe de diferite dimensiuni, pentru îngrijirea malurilor râurilor și pâraielor de pe raza întregii comune


Primăria Șercaia a anunțat că în cursul lunii decembrie 2023 a încheiat proiectul pe fonduri nerambursabile ,,Dotări pentru întreținerea spațiului piscol în comuna Șercaia”, din cadrul programului P.O.P.A.M.

Valoarea contractului a fost de 704.529,77 lei și a constat în achiționarea următoarelor mașini și utilaje: un buldoexcavator de mare capacitate cu echipamente necesare întreținerii malurilor râurilor, o remorcă și cupe de diferite dimensiuni.

 


Toți banii cu care au fost cumpărate utilajele au provenit de la Ministerul Agriculturii, prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (P.O.P.A.M). Acest program, care a început în 2014 trebuia să se încheie în 2020, dar a fost prelungit până în anul 2023.

În cadrul prelungirii, comuna Șercaia a depus o cerere de finanțare la finalul anului 2022, iar în luna ianuarie 2023 a primit răspuns că este eligibilă.

 

(Cristina Cornilă)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.